Parliamentary debates

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Au mai depus în scris, în acest moment, de la Grupul parlamentar al PSD: domnul Mircea Duşa şi domnul Neculai Răţoi, deocamdată.

Iar de la Grupul parlamentar al PDL: domnul Alin Trăşculescu, domnul Răzvan Mustea şi domnul Iacob Strugaru.

De la Grupul parlamentar al PNL, am să citesc pe toţi: Ciprian Dobre, Virgil Pop, Sorinel Ştirbu, Relu Fenechiu, Viorel Buda, Dan-Ştefan Motreanu, Graţiela Gavrilescu, Bogdan Tîmpău, Titi Holban, Nini Săpunaru, Cristian Adomniţei, George Scutaru, Cristian Buican şi Diana Tuşa au depus în scris.

De la Grupul parlamentarilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, deci cum spuneam, independenţii mai independenţi, domnul Dan Morega a depus în scris.

Şi dacă doamna Luminiţa Iordache este în sală şi dacă vrea să citească. Vă rog frumos, doamna deputat. Ciclic, totul se repetă, domnule deputat. Lăsaţi, Iaşiul, aţi văzut, e fruntea, după Transilvania vine Moldova lui Ştefan cel Mare.

Doamna Luminiţa Iordache:

Bună dimineaţa, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa, stimaţi colegi.

Declaraţia mea politică se intitulează: "Poliţia e cu noi?"

Titlul nu e întâmplător. Am ocazia de multe ori să asist la evenimente, să primesc sesizări la cabinet, să mi se întâmple chiar şi mie lucruri care îmi pun la îndoială credinţa în faptul că poliţia e chiar cu noi, adică cu cetăţeanul român, pe care are obligaţia să-l apere de toate şi de toţi.

Îmi aduc aminte cu mare neplăcere anii de dinainte de revoluţie, când numai la vederea unui miliţian - că aşa li se spunea atunci - orice om avea imediat o senzaţie de frică, de teamă şi chiar se speria săracul om că putea să i se întâmple ceva foarte rău. Da, aşa era, Miliţia era un instrument de oprimare la îndemâna statului, cu ajutorul căruia li se punea oamenilor pumnul în gură, li se inocula un sentiment de frică, ca să nu mai spun de nesiguranţă totală atât a lui, dar mai ales a familiei sale. Cine nu încremenea când suna miliţianul la uşă? Pe cine nu apuca leşinul când era oprit şi legitimat de un miliţian? Dar a venit revoluţia, aşa-zisa revoluţie, când mii de oameni au murit. Dar pentru ce? Pentru ca noi toţi să fim liberi să călătorim, să vorbim, să scăpăm de acea frică continuă.

Da, au murit oameni pentru a ne bucura de libertate, de a fi beneficiarii unor legi, unor regulamente care să ne pună la adăpost de orice instrument de represiune, de a ne bucura că în sfârşit putem să ne vedem visul îndeplinit.

Dar iată că nu s-a întâmplat chiar aşa, şi încă au mai rămas, chiar şi peste 20 de ani, reminiscenţe ale trecutului.

Deci:

Am transformat Miliţia în Poliţie, am încercat să-i învăţăm pe noii angajaţi, dar şi pe cei vechi, că poliţia este acum un instrument în slujba cetăţeanului căruia trebuie să îi asigure securitatea şi siguranţa.

Am încercat, noi toţi, să le demonstrăm poliţiştilor că sunt plătiţi din banii noştri, din bani publici, că sunt în slujba cetăţeanului şi numai în slujba cetăţeanului.

Am încercat să îi învăţăm că e mai uşoară munca de prevenţie, mai benefică pentru cetăţean, mai ales dacă ţinem la viaţa şi la siguranţa lui.

Am încercat să îi învăţăm că e mai important ca oamenii să respecte legea, să fie educaţi în acest sens, şi că mai presus de orice e viaţa şi siguranţa cetăţeanului în slujba căruia s-au angajat şi ne-am angajat.

Am încercat să îi învăţăm să privească orice cetăţean ca pe un cetăţean corect şi onest, şi nu ca pe un eventual infractor. Primează prezumţia de nevinovăţie pentru fiecare, nu?

Dar câte s-au realizat din toate acestea? Puţine, chiar foarte puţine.

Cel mai des, zi de zi, ne întâlnim cu poliţiştii de la rutieră. Îi vedem peste tot: în trafic, în oraş, pe drumurile judeţene, pe drumurile europene. Dar credeţi că vederea echipajelor de poliţie ne asigură o circulaţie în siguranţă? Foarte rar.

De obicei, echipajele de la rutieră sunt primele care încalcă legea; merg cu semnale luminoase şi sonore şi atunci când nu se justifică, de crezi că s-a întâmplat, ferească Dumnezeu, nu ştiu ce grav accident sau poate că e în vizită chiar preşedintele Americii. Dar nu, nu e aşa. Ei sunt regii şoselelor de care toţi şoferii trebuie să se teamă. Când eşti la volan şi vezi un echipaj de poliţie trebuie automat să te gândeşti că sigur o să ţi se întâmple ceva - o amendă, câteva puncte luate - în loc să te simţi protejat şi apărat.

Te simţi hăituit când cu viteză maximă întorc în plin drum european şi încalcă linia continuă, şi sigur tot tu eşti cel amendat. Şi crezi că amenzile sunt toate conform legii? Da de unde? Sunt sute şi sute de procese-verbale anulate de instanţă. Şi te întrebi: poliţiştii nu cunosc legea, sunt superficiali, sunt rău intenţionaţi, au normă de amenzi sau pur şi simplu nu le pasă?

E adevărat, sunt multe accidente, mulţi oameni îşi pierd viaţa pe şoselele României, dar unde e munca de prevenţie? În afară de unele pancarte puse pe ici şi colo, nimic.

Nu le pasă ce se poate întâmpla, le pasă numai să facă constatări, să întocmească prost procese-verbale, să pară persoane importante. Că de, poartă uniformă şi asta nu e la îndemâna oricui! Ca şi cum ne-am întrece în statistici, în cifre, în norme. Viaţa omului nu mai contează şi nici ce am putea realiza. Contează numai imaginea lor de poliţişti corecţi care se ascund în spatele unor regulamente care şi acelea nu sunt la îndemâna noastră, să le ştim măcar.

Îmi aduc aminte de vremurile când excepţionalul Mihai Alexa era inspector şef la Bacău. De la ieşirea din Bacău până la ieşirea din judeţ întâlneai un echipaj de poliţie care elegant, dar şi cu bune rezultate, avertiza din când în când: "Reduceţi viteza! Circulaţi mai pe dreapta! Puneţi-vă centura! Viaţa are prioritate!" Adevărat, parcă te simţeai mai în siguranţă.

E atât de greu să facem prevenţie întâi în trafic, să-i avertizăm pe şoferi de pericole şi apoi să aplicăm sancţiuni? E aşa de greu?

Eu cred că e mai important să îi avertizezi pe oameni, să-i înveţi cum să se protejeze şi mai puţin e important să constaţi şi să dai sancţiuni.

Mă întreb dacă Autoritatea de Ordine Publică îşi face bine treaba la nivelul fiecărui judeţ şi dacă se mai fac proiecte comune pe linie de prevenţie, dacă societatea civilă constată şi sancţionează şi atitudinea poliţiştilor, care se trezesc pe tarlaua lor proprie, şi mă mai întreb dacă chiar poliţia încearcă să-şi îmbunătăţească modul de a lucra cu cetăţeanul. Că programe şi proiecte europene sunt, important e dacă le accesează cineva, şi dacă da, unde se vede eficienţa?

Şi mă mai întreb dacă orice poliţist e conştient că e plătit din banii contribuabililor, că tocmai de aceea e slujba lor: să-i apere, şi nu să-i hăituiască.

Mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Doamna deputat, mulţumim mult.