Parliamentary debates

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Are cuvântul domnul Mircea Irimescu, din partea Grupului parlamentar al PNL, se pregăteşte domnul deputat Stragea.

Domnul Mircea Irimescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună dimineaţa!

"Onorarea unei comemorări sau 70 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă"

Stimaţi colegi,

Cu patru zile în urmă, la 1 aprilie 2011, s-au împlinit 70 de ani de la masacrul antiromânesc de la Fântâna Albă.

Faptele, în general, sunt cunoscute. La ceva mai bine de nouă luni de la raptul nordului Bucovinei din 1940, în prima zi de prier a lui 1941, la locul împădurit numit Varniţa, din apropierea localităţii lipoveneşti Fântâna Albă, foarte aproape de noua frontieră impusă de sovietici, Armata Roşie a deschis focul asupra unei coloane de civili de circa 3000 de persoane, care sperau să se poată refugia în patria lor istorică. Numărul victimelor, înhumate în gropi comune chiar la locul tragediei, nu a fost stabilit cu precizie. Autorii care au cercetat acest ruşinos eveniment al secolului XX şi au tipărit lucrări pe această temă avansează cifre care depăşesc 2000 de morţi. Respectând datele istorice specifice, cu destul temei, s-a afirmat că ne aflăm în faţa unui Katyn românesc.

Începând cu anul 1991, la împlinirea a jumătate de veac de la sângeroasele evenimente, când realitatea politică din fosta Uniune Sovietică a făcut cât de cât posibil acest lucru, comunitatea românească din nordul Bucovinei, cu eforturi deosebite, şi-a pomenit cu demnitate victimele de la Varniţa şi a supus atenţiei lumii dovezile acestei crime de neiertat.

După identificarea - prin martori - a locului gropilor comune, în vederea pomenirii care urma să aibă loc, urmaşii celor ucişi au ridicat o cruce pe care era trecut un text comemorativ, dar noaptea crucea a dispărut.

În ziua care a urmat oamenii au ridicat o nouă cruce, care a avut acelaşi destin ca şi prima.

În noaptea zilei de joi a săptămânii în a cărei sâmbătă trebuia să se desfăşoare creştineasca pomenire, oamenii satelor de pe cursul superior al Siretului au turnat o cruce din beton, pe care au păzit-o şi care dăinuie şi astăzi. Pe cheltuiala acestor admirabili conaţionali s-au făcut praznicul şi serviciile religioase cuvenite. Nimic de la statul român, care, timorat în faţa puterii încă sovietice, a excelat prin absenţă.

De atunci încoace, an de an, de fiecare dată cam în acelaşi fel, ba un consul, ba vreun şef responsabil guvernamental de cheltuirea banilor publici destinaţi românilor din afara graniţelor, ba demnitari ai judeţului Suceava, ba primarul din Rădăuţi, cum s-a nimerit, au asigurat prezenţe oficiale insuficient de semnificative la comemorările de la Fântâna Albă.

În mai 1999, aflat într-o vizită particulară în nordul Bucovinei, în ciuda opoziţiei autorităţilor ucrainene, însuşi regele Mihai s-a recules la locul masacrului.

Încă n-a trecut anul de la accidentul aviatic de pe aeroportul din Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Poloniei şi 94 de înalţi demnitari ai statului polonez care se îndreptau către locul monstruoasei crime de la Katyn şi ne amintim modul laudativ în care presa lumii a apreciat demnitatea Poloniei. O ţară care, de la cel mai înalt nivel, an de an de când acest lucru a fost posibil, şi-a comemorat cum se cuvine eroii victime ale stalinismului bestial practicat de primul stat comunist al lumii.

În plus, tot anual, vedem şi amplele manifestări comemorative ale comunităţii maghiare din România - susţinute de prezenţa consistentă a demnitarilor statului vecin -, care ne stârnesc o justificată admiraţie pentru solidaritatea lor naţională.

Comparaţiile dintre atitudinile oficiale, poloneză, faţă de cele întâmplate la Katyn, maghiară, faţă de evenimente din istoria ungurilor transilvăneni şi, respectiv, românească, faţă de tragedia bucovineană de la Fântâna Albă, nu ne onorează.

La manifestările comemorative de săptămâna trecută de la Cernăuţi şi Varniţa autorităţile statului român au recidivat, onorându-le cu o ruşinoasă absenţă. Pentru salvarea aparenţei, prezenţa doar a consulului României la Cernăuţi a fost insuficientă. Tot sătenii locului, în frunte cu preoţii lor, pe cheltuială proprie, au construit şi sfinţit o frumoasă capelă la locul masacrului şi au organizat strămoşeasca pomenire.

Contrariaţi, localnicii vorbeau că, în cursul dimineţii, incognito, o delegaţie formată din trei demnitari români de la Bucureşti, despre care Consulatul General al României de la Cernăuţi nu ştia nimic, ar fi depus jerbe de flori la monumentul comemorativ de la Varniţa.

Parcă sfidător, la aceeaşi dată şi la aceeaşi oră, la 40 de kilometri distanţă de locul tragediei, în curtea exterioară a Mănăstirii Putna, Guvernul României - prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni - a ridicat o troiţă şi a comemorat martirii de la Fântâna Albă. Las' că nici aici organizarea nu a fost cum trebuie - de exemplu, primarul comunei Putna a aflat doar cu o oră înainte de existenţa acestui eveniment! -, dar nu pot trece cu vederea atitudinea de desconsiderare a manifestării nord-bucovinenilor.

Nu era normal ca, vineri 1 aprilie, să fim cu toţii la Fântâna Albă şi sâmbătă, zi de pomenire a morţilor în Postul Mare, să fim la comemorarea de la Putna? Ce au câştigat dacă, prin concurenţa nefericită pe care le-au făcut-o, s-au purtat sfidător faţă de cei de la Cernăuţi? Nu şi-au putut jertfi o zi liberă de sfârşit de săptămână?

Ştiu că nu-mi va răspunde nimeni la aceste întrebări. Şi nici nu mă mir. Doar suntem în ţara al cărei guvern s-a declarat oficial împotriva instituirii unei zile naţionale în memoria victimelor de la Fântâna Albă şi a alocat la 1 decembrie 2010 zero lei şi zero bani pentru organizarea Zilei Naţionale a României în capitala istorică a Bucovinei, cu indicaţia "preţioasă" de a se apela la sponsorizări. Asta la Cernăuţi, locul celui mai aspru antiromânism din lume.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulţumesc şi eu.

Daţi-mi voie, înainte de a-i da cuvântul domnului deputat, să anunţ că, din partea Grupului parlamentar al PDL, au depus în scris: domnul Marius Rogin, doamna Claudia Boghicevici, domnul Cornel Ghiţă, domnul Silviu Vasile Prigoană.