Parliamentary debates

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc:

"Femeile au o dreptul la o viaţă fără violenţă. Agresiunea împotriva femeilor este intolerabilă"

Cu mai multe decenii în urmă, politicienii şi diplomaţii timpului, de pe toate meridianele globului pământesc, au ajuns la concluzia că violenţa împotriva femeilor este intolerabilă şi a venit vremea să i se pună capăt. Fenomenul social al violenţei asupra persoanelor mai vulnerabile are o istorie îndelungată, dar şi lupta împotriva acestuia a cunoscut mai multe momente de conştientizare şi de acţiune.

Astfel, încă din 1979, printr-o Convenţie a ONU, a fost recunoscut dreptul femeilor şi fetelor la o viaţă fără violenţă şi eliminarea oricărei forme de discriminare a lor. În anii care au urmat, activiştii pentru drepturile femeilor au început să organizeze manifestaţii pentru adoptarea unei zile de luptă împotriva violenţei asupra femeilor. Aşa s-a ajuns la stabilirea unei zile dedicate eliminării acestui tip de agresiune umană. Este ziua de 25 noiembrie, care a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, ca fiind Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei asupra femeilor, care, începând cu anul 1999, a fost marcată fără întrerupere - Rezoluţia Adunării Generale a ONU 54/134.

Pe tot parcursul derulării demersurilor precizate mai sus, s-a impus constatarea că violenţa asupra femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului din lume. Fenomenele subsumate acestei infracţiuni, dintre cele mai grave, au loc acasă, pe stradă, la şcoală, la locul de muncă, în tabere de refugiaţi, în spitale. Într-o măsură mai mare sau mai mică, se petrec în toate ţările din lume, indiferent de etnie, rasă, vârstă, mediul de provenienţă, indiferent de venit sau de nivelul de educaţie. Nu întâmplător, peste tot în lume, au loc în acestă zi manifestaţii şi acte de condamnare a diverselor forme de violenţă îndreptate asupra femeilor.

Constatarea este valabilă şi pentru situaţia din ţara noastră. Femeile din România, actualmente, se confruntă cu această realitate extrem de dureroasă şi de primitivă. Fenomenul persistă, în ciuda faptului că în Rezoluţia ONU se vorbeşte despre eliminarea violenţei împotriva femeilor.

Datele, la nivel mondial, ne arată că fenomenul nu numai că nu fost eradicat, dar continuă şi se diversifică în forme din ce în ce mai dăunătoare. Pentru România, potrivit rapoartelor Ministerului Afacerilor Interne, numărul de agresiuni cu violenţă cunoaşte o tendinţă de scădere. Acest lucru este de apreciat şi nutresc speranţa că este real şi va continua să scadă. Este posibil ca măsurile adoptate de Parlament, de Guvern şi de autorităţile locale să dea rezultate. Apreciez că avem o Lege pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care a fost îmbunătăţită în mai multe rânduri. De asemenea, unele autorităţi locale au amenajat adăposturi de urgenţă. La nivel naţional, s-a adoptat un număr telefonic de urgenţă, special pentru semnalizarea cazurilor de violenţă domestică, iar poliţia a primit competenţe sporite, pentru a preveni şi a ajuta victimele. Cred că sancţionarea agresorilor trebuie să continue şi chiar să se înăsprească. La fel, serviciile în slujba victimelor violenţei trebuie să se situeze le nivelul prevăzut de lege. Aici este răspunderea autorităţilor locale, să ia măsurile reglementate, şi anume: adăposturile pentru victimele violenţei, centrele de primire în regim de urgenţă, ordinul de protecţie provizoriu, locuinţele protejate şi celelalte măsuri de protecţie a victimelor.

Referindu-mă la aceste fenomene grave şi periculoase pentru viaţa şi integritatea femeilor şi fetelor, sunt de părere că acţiunile de prevenire a violenţei, de educare şi reeducare, de identificare, condamnare şi sancţionare a agresorilor trebuie să continue până la eliminarea oricărui act de violenţă asupra persoanelor mai vulnerabile, aşa cum sunt copiii, fetele şi femeile, persoanele în vârstă sau bolnave. Fiecare cetăţean are dreptul la o viaţă proprie şi la fericire, dar nu cu mijloace violente, nu cu preţul vieţii şi integrităţii celorlalţi. Instituţiile şi persoanele responsabile cu prevenirea şi combaterea violenţei trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile legale şi umane, pentru ca fiecare om să poată trăi în siguranţă.