Parliamentary debates

Domnul Dragoş-Cătălin Teniţă:

Astăzi, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională pentru Întreruperea de Sarcină Sigură.

Fireşte, cu toţii considerăm că întreruperea de sarcină trebuie să fie o procedură de ultim recurs, o opţiune deschisă femeilor, însă care nu trebuie să fie tratată cu uşurinţă.

Pe de altă parte, trebuie să reafirmăm, astăzi, necesitatea ca statul să asigure aceste proceduri în mod nediscriminatoriu, tuturor femeilor.

Aş vrea să reamintesc o realitate tragică, prin care România a trecut în anii comunismului şi care a afectat puternic o generaţie, generaţia părinţilor noştri.

Prin Decretul nr. 770/1966 întreruperile de sarcină au fost interzise, iar persoanele care ar fi încercat aşa ceva sau care ar fi asistat la o întrerupere de sarcină erau pedepsite cu ani grei de închisoare.

În primul an natalitatea s-a dublat, însă ulterior cifrele au revenit la valorile de dinainte de decret.

Cei douăzeci de ani de interdicţie, combinate cu o limitare extremă a mijloacelor de contracepţie au avut rezultate tragice:

1. 1. Cel puţin 10.000 de femei care au murit în urma unor proceduri ce au dus la septicemii generalizate. Aceasta e cifra oficială. Dar cifrele reale prezentate de specialişti sunt mult mai mari, majoritatea vorbind de 50.000 de persoane decedate;
2. Sute de mii de femei mutilate pe viaţă, care au suferit histerectomii;
3. Sute de mii de copii nedoriţi, mulţi abandonaţi în orfelinatele terorii;
4. Milioane de cupluri, practic o întreagă generaţie, îngrozită de apropierea fizică.

O generaţie întreagă care se gândeşte la imagini de coşmar când este rostit cuvântul "umeraş".

Despre asta vorbim când statul interzice întreruperile de sarcină.

Cum spuneam mai sus, nimeni nu doreşte întreruperea de sarcină ca înlocuitor al metodelor de contracepţie.

Dar acest lucru se întâmplă tocmai când statul nu ia măsuri active pentru a promova planningul familial, educaţia cu privire la contracepţie şi boli cu transmitere sexuală, oferirea în mod gratuit a mijloacelor de contracepţie acelor categorii extrem de vulnerabile.

Din păcate, realitatea în România anului 2021 este sumbră:

• Doar 119 medici cu supraspecializare în planning familial (ginecologi cu practică în clinici sau medici de familie) în toată România, cu judeţe întregi care nu au nici măcar unul;
• O lege care practic nu oferă acces gratuit la mijloace contraceptive pe termen lung niciunei categorii, oricât de vulnerabile ar fi acestea, legând compensarea de certificarea HTA (spre deosebire de restul ţărilor UE);
• O majoritate în Parlament care a respins în mod repetat orice idee de educaţie în privinţa contracepţiei în programa şcolară;
• Zero programe naţionale de susţinere a eforturilor asociaţiilor nonprofit cu activitate specifică;
• Cea mai mare rată a sarcinilor la fete minore din Uniunea Europeana. 12% din totalul sarcinilor, când media UE este de 4%;
• Judeţe întregi care nu oferă proceduri de întrerupere de sarcină, lucru care afectează, în primul rând, persoanele cu resurse financiare reduse.

Cred că trebuie să îndreptăm aceste lucruri. Suntem datori zecilor de mii de persoane care au murit din această cauză într-un regim abrutizant, fără respect pentru drepturile femeilor.