Florin-Claudiu Roman
Florin-Claudiu Roman

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.47/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.40 Florin-Claudiu Roman - intervenţie având titlul "1923 - un secol de la adoptarea legii fundamentale a reîntregirii";

Domnul Florin-Claudiu Roman:

"1923 - un secol de la adoptarea legii fundamentale a reîntregirii"

Adoptarea Constituţiei din 1923 este un moment special în istoria modernă a României. După aproape cinci ani de război şi stare de luptă (de la 4/17 august 1916, data intrării noastre în război, până la 1 aprilie 1921, data la care Armata română trece pe picior de pace), conflagraţie în urma căreia România obţine câştiguri pe care nici cele mai optimiste voci - la 1916 - nu le puteau anticipa, dublându-şi teritoriul şi populaţia, după alţi cinci ani de la gloriosul an 1918, Parlamentul României, Guvernul liberal şi Regele vor da ţării reîntregite o nouă Constituţie care să înglobeze noua realitate politică şi geografică a României.

Constituţia unificării, aşa cum mai este cunoscută legea fundamentală de la 1923, a fost păstorită de marele jurist, membru al Partidului Naţional Liberal, Constantin G. Dissescu şi marele om politic şi om de stat, Ion I.C. Brătianu, prim-ministrul României şi preşedintele Partidului Naţional Liberal.

Printre inovaţiile aduse de Constituţia din 1923 se numără acordarea cetăţeniei tuturor celor care nu beneficiau de aceasta înainte de 1918, în special locuitorii de origine evreiască, care s-au sacrificat pentru cauza naţională şi în Războiul de Independenţă şi în Primul Război Mondial, dar care abia după terminarea Marelui Război vor avea parte de toate drepturile meritate. O altă mare schimbare adusă de noua Constituţie este legiferarea votului universal, pentru bărbaţii de peste 21 de ani, precum şi acordarea caracterului de factură constituţională a legilor pentru reformele agrare din 1921.

Constituţia din 1923 va avea o viaţă scurtă, până în 1938, când Regele Carol al II-lea instaurează regimul dictaturii sale personale şi adoptă o nouă Constituţie. După 23 august 1944, la 31 august Regele Mihai I va repune în vigoare 37 de articole din cele 138 ale Constituţiei din 1923, care va fi definitiv ucisă, iar odată cu ea şi democraţia românească pentru următorii 40 de ani, la momentul adoptării primei Constituţii comuniste în aprilie 1948.

Anul acesta este un prilej pentru a reflecta la munca înaintaşilor noştri, la realizările lor. Istoria ne ajută să realizăm că, deşi au trecut mulţi ani de la momentele pe care astăzi le aniversăm sau celebrăm, ceea ce acei oameni au făurit atunci beneficiază de toate premisele modernizatoare şi vizionare ce au clădit un stat naţional unitar şi indivizibil.