Parliamentary debates

Domnul Ioan Mang:

"Despre testele PISA şi priorităţile sistemului de educaţie din România"

Testele PISA, date publicităţii recent, arată o situaţie îngrijorătoare şi confirmă eşecul Programului prezidenţial "România Educată". Elevii români în vârstă de 15 ani sunt analfabeţi funcţional - adică nu înţeleg ce citesc - în proporţie de 49% când este vorba de matematică, 42% la limba română şi 46% în domeniul ştiinţelor.

România s-a clasat pe penultima poziţie între ţările Uniunii Europene, depăşind doar Bulgaria, iar la nivel global suntem în urma sistemelor de educaţie din ţări ca Emiratele Arabe Unite, Turcia şi chiar Ucraina, aflată în război! Nu cred că bucură pe cineva informaţia că stăm mai bine ca alte naţiuni care au regresat în ultimii ani, sau că "reuşim" să perpetuăm o stare de mediocritate.

Testele PISA descriu o realitate de care nu putem fi mândri - din contră -, iar ministrul educaţiei, oricum s-ar numi acesta sau aceasta, are datoria să acţioneze şi să determine modificările necesare pentru a nu repeta această contraperformanţă. Din păcate, doamna ministru a reacţionat ca un veritabil politruc şi a încercat să mascheze realitatea: eliminarea datelor neconvenabile din traducerea raportului OCDE este o greşeală majoră şi un fapt regretabil şi condamnabil. Fardarea realităţii nu a fost şi nu are cum să fie o soluţie! Nu cred că aceasta este calea potrivită pentru a îmbunătăţi performanţele sistemului educaţional românesc!

Dincolo de atitudinea nepotrivită a ministerului, un aspect şi mai îngrijorător este inegalitatea din sistemul de învăţământ românesc. Copiii din mediile dezavantajate - din zonele rurale, familiile sărace, comunităţile de rromi etc. - se confruntă cu dificultăţi semnificative, iar rezultatele lor sunt sub aşteptări. România continuă să perpetueze una dintre cele mai inechitabile sisteme de învăţământ, în care copiii din anumite medii au parte de educaţie peste standardele OECD, în timp ce rezultatele elevilor din familii dezavantajate din punct de vedere socio-economic sunt la nivelul celor mai dezavantajaţi din lumea a treia. Este realitatea crudă de la care pornim şi pe care trebuie să o schimbăm cât mai repede pentru a nu perpetua un cerc vicios care dăunează grav dezvoltării naţiunii noastre.

Pentru a remedia deficienţele sistemului de educaţie este nevoie de măsuri eficiente şi bine direcţionate, inclusiv creşterea finanţării, pregătirea şi motivarea profesorilor, îmbunătăţirea infrastructurii şi extinderea programelor pentru elevii din medii dezavantajate.

Noul cadru legislativ, adoptat recent, urmează să aducă îmbunătăţiri în funcţionarea sistemului de învăţământ public din România, însă schimbările legislative nu vor fi de ajuns dacă nu vom schimba şi anumite percepţii şi metehne vechi şi greşite. De exemplu, ideea care este larg răspândită încă în societate, că fiecare absolvent trebuie să urmeze cursurile unei facultăţi. România are nevoie de meseriaşi buni, nu doar de absolvenţi de facultate cu diplomă, astfel că învăţământul profesional trebuie stimulat şi dezvoltat cel puţin la fel de mult precum învăţământul universitar.

În ceea ce priveşte finanţarea, vestea bună este că bugetul pentru anul 2024 al educaţiei va creşte cu 61% faţă de acest an şi va atinge 80 de miliarde de lei, adică 16 miliarde de euro. Este o reuşită importantă, însă nu şi suficientă.

Profesorii trebuie remuneraţi şi ei corespunzător importanţei activităţii pe care o desfăşoară şi responsabilităţii pe care o au: de ei depinde în foarte mare măsură (însă nu exclusiv) educaţia tinerelor generaţii. Banii alocaţi educaţiei nu sunt o cheltuială bugetară, ci sunt investiţia noastră în viitor. Cu cât investim mai mult, cu atât putem avea şi aşteptări mai mari, inclusiv în ceea ce priveşte testele PISA.

În acelaşi timp, conform viziunii PSD, nu este deloc echitabil ca un profesor foarte bun, cu rezultate excepţionale, inclusiv la testele PISA, să fie plătit la fel ca un profesor superficial şi dezinteresat de viitorul elevilor. Este o problemă sensibilă, însă, dacă vrem să fim responsabili faţă de educaţia copiilor şi nepoţilor noştri, şi ne interesează cu adevărat cum va arăta viitorul naţiunii noastre, trebuie să îmbunătăţim substanţial acest sistem de salarizare.

Ar mai fi foarte multe lucruri de spus şi de adăugat pe lista priorităţilor, însă deocamdată mă opresc aici.

Închei prin a spune că trebuie să ieşim din logica discursurilor sterile despre reforma educaţiei şi să mergem, cu curaj şi încredere, pe calea acţiunilor şi a politicilor publice care să schimbe cu adevărat funcţionarea în bine a sistemului de învăţământ din România. În acest sens, sunt deschis să pun la dispoziţia autorităţilor din domeniu toată expertiza şi experienţa mea de fost cadru didactic.