Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.17/2011
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 1, 2011
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.41 | Călin Potor - declaraţie politică: - "Micii producători agricoli, în pragul colapsului"; | ![]() |
||
|
"Micii producători agricoli, în pragul colapsului" În foarte multe judeţe din ţară, în general în cele sărace, principala sursă de venituri este obţinută, în zonele cu dezvoltare agricolă redusă, din producţia de ţuică. Aceşti mici producători de ţuică şi rachiuri susţin că prevederile Codului Fiscal îi discriminează, în raport cu producătorii din alte state UE, iar eliminarea accizei pentru cantităţile destinate consumului propriu şi simplificarea autorizării cazanelor ar avea un impact social şi turistic pozitiv. Consiliul pe produs "Alcool şi distilate, băuturi spirtoase, ţuică, rachiu şi vinars" arată că distileriile din sudul şi sud-vestul Germaniei cu producţie redusă sunt subvenţionate de la bugetul de stat. Totodată, autorităţile din Grecia accizează cu doar 50 la sută cantităţile de băutură tradiţională "uzo" şi "anis", indiferent de dimensiunea distileriilor, aceeaşi prevedere existând şi în Franţa, în ce priveşte "rhum-ul" cu cel puţin 40 de grade alcoolice şi cu melasă de la trestia de zahăr. Producătorii de ţuică din Ardeal propun Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să modifice sistemul de accizare a micilor producători de ţuică, palincă sau rachiu, prin eliminarea taxei pentru producţia de până la 700 de litri şi aplicarea unei cote de numai 50 la sută din acciză la cantităţile între 700 şi 1.000 litri. Aceştia mai propun şi simplificarea procedurilor de autorizare a instalaţiilor (cazane) deţinute de producători, ca un act reparatoriu necesar pentru micii producători români de ţuică şi rachiuri. Consider că aceste măsuri ar avea impact pozitiv şi în domeniul social, dar şi al turismului rural. Ar fi interesant de aflat ce intenţii are MADR pentru a proteja şi stimula aceşti mici producători agricoli, ameninţaţi cu un iminent faliment... |



