Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2012
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 6, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.41 | Mihai-Aurel Donţu - declaraţie politică intitulată: "Din PD-ismele bune: avem lustraţie fără lustrabili"; | ![]() |
||
|
"Din PD-ismele bune: avem lustraţie fără lustrabili" Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, Legea lustraţiei, o iniţiativă legislativă aflată în traseul legislativ timp de mai bine de cinci ani. Decizia de adoptare a acestei propuneri a fost luată, prin vot nominal, cu 203 voturi favorabile, 40 împotrivă şi 12 abţineri. În Dicţionarul explicativ al limbii române, cuvântul lustraţie este explicat ca provenind din limba latină (lustratio), care reprezenta o ceremonie practicată în antichitate, prin care cei vechi purificau o persoană, un câmp etc. În prezent, termenul şi-a lărgit sfera semantică şi este descris ca un proces ce constă în "măsuri administrative de care uzează regimurile posttotalitare pentru a exclude din instituţiile publice pe acele persoane care au lucrat pentru sau au colaborat cu regimul comunist". Deşi avem un guvern nou-nouţ şi persoane foarte tinere şi energice printre proaspeţii miniştri, aceştia nu au venit până acum cu absolut nicio soluţie pentru economie, cu nicio hotărâre consistentă, menită să scoată mare parte din români din sărăcia lucie în care au fost trimişi, fără drept de apel, de prea mult diletantism şi cinism portocaliu. Ca să ascundă gravele deficienţe guvernamentale ale fostelor guverne Boc, care au aruncat în haos şi faliment, rând pe rând, sănătatea, educaţia şi administraţia, PD trebuia, totuşi, să puncteze, în vreun fel, arătând lumii că a făcut ceva, în cele din urmă, până la momentul alegerilor, care bat curând la uşă. Deci, neavând lucruri cu adevărat importante de decis, pentru deblocarea crizei fără sfârşit, în care încă rămâne, din păcate, ancorată România, PD a găsit, în sfârşit timp şi pentru prăfuita Lege a lustraţiei! Acest lucru, profund moral, pentru un popor greu încercat de vicisitudinile comunismului, ar fi trebuit rezolvat de foarte multă vreme, PNL fiind iniţiatorul acestei legi şi cel care a ţinut, permanent, la adoptarea acesteia. Dar atunci când noi, liberalii, am iniţiat acest proiect, PD-iştii erau mult prea lustrabili pentru a fi de acord cu el şi, evident, s-au împotrivit. Neavând o susţinere majoritară, proiectul a rămas o vreme nepus în discuţia Parlamentului. Mă întreb: dacă lustraţia îi preocupa considerabil pe PD-işti, aşa cum susţin acum, de ce au aşteptat atâta vreme? De ce actuala mare Coaliţie guvernamentală şi parlamentară, care a stat timp de trei ani destul de confortabil din punctul de vedere al voturilor parlamentare, nu a început şi finalizat acest demers încă de la instalarea ei la putere? Cred că răspunsul e cât se poate de simplu: pentru că nu şi-au dorit, cu adevărat, să funcţioneze o Lege a lustraţiei, în realul ei sens, exact aşa cum era ea susţinută, încă din 1990, de către cei mai afectaţi de ororile comunismului, printre care şi domnii Coposu şi Ticu Dumitrescu, care, dacă ar putea vedea conţinutul acesteia nu ar mai avea vreodată tihnă acolo unde sunt... Legea lustraţiei, adoptată zilele trecute de Camera Deputaţilor, rămâne fără niciun efect, atât timp cât sunt scoase de sub incidenţa sa foarte multe categorii. De exemplu, personalul diplomatic, cei aflaţi în misiuni consulare care au făcut parte din structurile de putere nu vor intra sub incidenţa noii legi, aşa cum a susţinut PNL în proiectul său. De asemenea, noua formă a Legii lustraţiei face o deosebire majoră între cei care candidează pentru o funcţie şi cei care sunt numiţi. Astfel, potrivit legii, toţi cei care vor candida pentru diferite funcţii în stat - preşedinte, primar, preşedinte de consiliu judeţean, consilier local sau judeţean - nu vor intra sub incidenţa legii, în sensul că nu le poate fi blocată candidatura. Ei trebuie să dea doar o declaraţie pe proprie răspundere privind trecutul lor. Dar viteza excesivă cu care actuala putere a dorit, acum, pe final de mandat, să adopte Legea lustraţiei în forma actuală, demonstrează că intenţia sa este, în mod clar, doar una de faţadă. Legea a fost votată în Camera Deputaţilor fără a fi existat un raport care să fie distribuit din timp parlamentarilor prezenţi, iar modificările, făcute la repezeală, au fost dedicate, vizibil, salvării instante a domnului Ungureanu sau a altor posibili lustrabili, fie PD-işti, fie ultrasusţinuţi! PD a ciopârţit, până la ultima aşchie importantă, acest proiect, iar în legea votată n-a mai rămas nimic de lustrat. Excepţiile la excepţii au umplut, până la refuz, o lege care rămâne, astfel, lipsită total de substanţă şi obiect şi duce în derizoriu un subiect delicat, pentru suferinţa îndelungată a poporului român, din timpul comunismului. |



