Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 24, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.35/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 24, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 24, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.41 | Octavian Bot - declaraţie politică intitulată "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!"; | ![]() |
||
|
"Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!" Aceasta pare a fi deviza lui Mihai Răzvan Ungureanu, primul-ministru al României. Repetarea cu obstinaţie a unei pretinse apartenenţe la PNL face din tânărul Mihai Răzvan Ungureanu un personaj comic. O fi dumnealui liberal în convingeri, însă nevoia de a repeta că este membru al PNL, cât timp partidul nu-l recunoaşte, te duce cu gândul la povestea cu soldatul japonez rămas în tranşee ani la rând după terminarea războiului. De la un om îndrăgostit peste măsură, până la narcisism, de condiţia sa de intelectual te-ai aştepta la altceva. Am avut şansa să fac politică împreună cu oameni precum Nicolae Manolescu, Alexandru Paleologu, Stelian Tănase, Dan Grigore, Ştefan Augustin Doinaş, Mihai Şora, Dan Amedeo Lăzărescu, Constantin Bălăceanu Stolnici. Toţi au fost sau sunt intelectuali de marcă ai României. Nu i-am auzit pe aceşti oameni, nici măcar o clipă, făcând caz de "ţinuta" lor intelectuală. Sunt convins că nu au făcut-o pentru că nu simţeau nevoia să se legitimeze ca intelectuali, deoarece ei erau cunoscuţi prin ceea ce au făcut pentru România. Din nefericire, Mihai Răzvan Ungureanu, căruia nu-i contest calităţile, ţine morţiş să ne spună cât de intelectual este el, crezând probabil că intelectualii încep şi se termină cu el în România. Mult prea preocupat de imaginea proprie, Mihai Răzvan Ungureanu uită că primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia. Dacă ar avea timp, i-aş recomanda domnului Ungureanu să citească romanul "Intelectualii" al lui Paul Johnson, jurnalist de notorietate în lumea anglo-saxonă, care încearcă să răspundă unor întrebări precum: Cine sunt intelectualii? Ce reprezintă ei dincolo de imaginea onorabilă pe care o oferă lumii? Sunt oare cei mai potriviţi să conducă destinele omenirii, dând sfaturi de la înălţimea unei moralităţi impecabile? Lecturarea unui asemenea roman i-ar prilejui lui Mihai Răzvan Ungureanu un moment de reflecţie atât de util uneori. |



