Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.43/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.41 | Cornelia Negruţ - declaraţie politică cu tema: "Indemnizaţia persoanelor cu handicap grav din naştere trebuie indexată"; | ![]() |
||
|
"Indemnizaţia persoanelor cu handicap grav din naştere trebuie indexată" Am primit o scrisoare emoţionantă din partea domnului Marian Cârstoiu, din municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, unul dintre oamenii care sesizează nedreptăţile petrecute în România în ultimii ani. Doleanţa acestuia este adresată Guvernului, care ar trebui să indexeze indemnizaţia lunară de handicap a persoanelor cu handicap grav din naştere de 200 de lei. Aceasta nu a mai fost indexată de şapte ani, cu toate că legea prevedea obligativitatea indexării: "Art. 58 alin. (13) din Legea nr.448/2006 -Cuantumul drepturilor se actualizează anual cu indicele creşterii preţurilor de consum, prin hotărâre a Guvernului". Petentul susţine că Guvernul trebuie să ia în calcul necesitatea unui paragraf special în lege, dedicat persoanelor cu handicap din naştere, paragraf necesar în vederea diferenţierii clare la nivel de indemnizaţie a categoriei persoanelor cu handicap din naştere care au ca unic venit indemnizaţia de 200 de lei, faţă de cei cu handicap dobândit, care au şi alte venituri în afara indemnizaţiei de handicap (pensie de invaliditate de la locul de muncă, pentru că până la dobândirea handicapului a putut să muncească). Mai mult, domnul Marian Cârstoiu susţine că diferenţierea este necesară deoarece astfel legea poate să-i apere pe cei care au cu adevărat nevoie. În prezent, după cum ştiţi, persoana cu handicap din naştere nu există separat în lege, este pusă "la grămadă" cu celelalte categorii de handicap, nu are niciun statut, drept pentru care este discriminată şi are de suferit. Este evident că legea actuală face o mare nedreptate persoanelor cu handicap grav înnăscut, având în vedere că persoanele în cauză nu vor putea munci niciodată şi vor fi condamnate să trăiască din indemnizaţia de 200 de lei/lunar. În plus, aceşti oameni cu handicap grav din naştere sunt târâţi abuziv de la o comisie la alta, împreună cu cei care au dobândit handicapul în decursul vieţii şi au şi alte venituri, astfel ajungându-se la confuzia că şi persoanele cu handicap grav din naştere ar avea alte venituri sau pensii suplimentare. Din cauza acestei confuzii, indemnizaţia de 200 de lei a persoanelor cu handicap din naştere nu se mai indexează, iar posesorii acesteia au ajuns la capătul răbdării. Din nefericire, nici măcar ONG-urile care ar trebui să apere şi să lupte pentru drepturile acestor persoane nu fac mare lucru. Statul nu mai are bani pentru a indexa indemnizaţia celor cu handicap din naştere şi din cauza realităţii crunte din România conform căreia, peste noapte, o serie de oameni sănătoşi au intrat în posesia unor certificate de handicap dobândit. Consider că Guvernul României şi ministerul de resort trebuie să indexeze de urgenţă pensiile persoanelor cu handicap din naştere şi, în acest sens, am înaintat o solicitare oficială pentru indexarea acestor pensii concomitent cu cele de stat. |



