Eugen Tomac
Eugen Tomac

Sittings of the Chamber of Deputies of October 3, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.142/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 3, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Eugen Tomac - declaraţie politică "Referendumul trebuie susţinut!";

Domnul Eugen Tomac:

"Referendumul trebuie susţinut!"

Mai sunt doar câteva zile până la referendumul pentru redefinirea familiei. Românii sunt chemaţi să îşi exprime opinia în legătură cu modificarea art. 48 din Constituţie, la iniţiativa, perfect valabilă, a 3 milioane de români care au cerut această clarificare. Nimic greşit. Dimpotrivă, consultarea cetăţenilor este un exerciţiu caracteristic şi obişnuit societăţilor democratice. Observ însă atâta ură şi demagogie în legătură cu acest referendum, încât este clar că societatea românească va fi, după 7 octombrie, şi mai dezbinată. Nu cred că este cazul să intrăm în polemici, mânaţi de ură şi folosind argumente care nu ţin în faţa realităţii vieţii de zi cu zi.

Da, PSD a vrut să confişte acest demers cetăţenesc.

Da, ei nu cred decât în bani şi funcţii.

Da, PSD vrea să controleze justiţia.

Da, au ales această perioadă în mod intenţionat, pentru a acoperi mizeriile pe care le-au făcut. Ştim foarte bine că PSD este urmaşul PCR, iar comuniştii au prigonit cel mai mult creştinii în secolul trecut. De aceea, mesajul lor nu este nici sincer şi nici credibil.

Aşa este, politicienii, deşi nu l-au iniţiat, încearcă să profite de acest referendum. PSD, mai ales, este campion european la tehnici de manipulare.

În acest caz însă nu este vorba despre ce spune un lider politic sau altul, la acest referendum este vorba despre respectul pe care trebuie să-l oferim, prin participare, celor 3 milioane de români care au cerut modificarea art. 48 alin. (1) din Constituţie, în sensul eliminării cuvântului "soţi" şi înlocuirea acestuia cu sintagma "un bărbat şi o femeie".

Nu va scoate nimeni România din UE, locul nostru este aici şi trebuie să facem România mai puternică şi mai performantă.

Nu suntem singura ţară din Europa care supune unei dezbateri publice acest subiect. Referendumul este forma cea mai reprezentativă de consultare a populaţiei în democraţie.

Mi-aş dori să avem un referendum şi pentru alocarea a 6% pentru educaţie.

Mi-aş dori să avem un referendum şi pentru transparenţă totală în cheltuirea banilor publici.

Mi-aş dori să avem un referendum şi pentru privatizarea totală a sistemului medical, spre a salva vieţi.

Mi-aş dori să avem un referendum şi pentru eliminarea tuturor pensiilor speciale.

Mi-aş dori să avem un referendum şi pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Mi-aş dori să avem un referendum şi pentru introducerea votului electronic.

Sunt multe teme urgente care trebuie dezbătute. Deocamdată, cultele creştine au reuşit să se mobilizeze şi să ne invite la vot. Nu trebuie să ignorăm acest instrument democratic, ci, dimpotrivă, să-l apărăm, indiferent ce facem în cabina de vot. Boicotul înseamnă cedare şi neputinţă, resemnare şi fugă din calea unei realităţi pe care o ştim şi o trăim, dar pe care vrem s-o interpretăm altfel.

Referendumul nu este despre politicieni sau împotriva acestei coaliţii monstruoase. Referendumul este despre noi. Scăpaţi de prejudecăţi şi apăraţi democraţia, prin vot!

Eu particip la acest referendum nu pentru că mă îndeamnă sau mă convinge cineva, ci pentru că aşa îmi dictează conştiinţa. Indiferent care este opinia dumneavoastră, ieşiţi la vot. Doar aşa demonstrăm că suntem profund ataşaţi valorilor democratice. În cazul de faţă, boicotul este soluţia celor slabi care fug de confruntare.

Eu merg la vot şi vă îndemn pe toţi să faceţi la fel!