Matei-Adrian Dobrovie
Matei-Adrian Dobrovie

Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.160/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 31, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Matei-Adrian Dobrovie - declaraţie politică având subiectul "PSD-ALDE continuă să-şi bată joc de diaspora";

Domnul Matei-Adrian Dobrovie:

"PSD-ALDE continuă să-şi bată joc de diaspora"

Comisia juridică din Camera Deputaţilor a respins ieri propunerea mea de îmbunătăţire şi extindere a votului prin corespondenţă.

Potrivit iniţiativei, la alegerile parlamentare ar fi putut vota prin utilizarea serviciilor poştale toţi românii cu drept de vot aflaţi în străinătate, precum şi alegătorii din ţară. De asemenea, se introduce votul prin corespondenţă şi la alegerile prezidenţiale şi asigurarea trasabilităţii votului printr-o platformă web pusă la dispoziţie de AEP.

"PSD-ALDE au respins o reformă electorală ambiţioasă, fără niciun argument valabil, fără nicio dezbatere pe fond în comisiile de raport. Diaspora este din nou batjocorită deoarece i se refuză reprezentarea corectă. În loc să fie obligaţi să voteze doar pentru cei 4 deputaţi şi 2 senatori de diaspora, care nu corespund normei de reprezentare şi numărului românilor aflaţi în străinătate, am propus ca românii cu reşedinţa în diaspora şi domiciliul în ţară să poată opta dacă vor să voteze pentru Circumscripţia nr. 43 Diaspora sau pentru cea aferentă adresei de domiciliu din ţară. PSD-ALDE refuză diasporei această posibilitate pentru că... pot."

Proiectul dorea să facă votul prin corespondenţă o alternativă sigură la votul clasic, să corespundă nevoilor alegătorilor români şi să încurajeze participarea la vot. În acest sens, iniţiativa propunea extinderea votului prin corespondenţă şi la alegerile prezidenţiale, astfel încât să nu mai existe cozi uriaşe la secţiile de votare şi restrângeri ale dreptului de vot, cum s-a întâmplat în 2014.

Am solicitat dezbaterea iniţiativei în procedură de urgenţă astfel încât la alegerile din 2019 să poată fi aplicate noile reglementări. AEP a confirmat că proiectul de extindere şi îmbunătăţire a votului prin corespondenţă este bun, dar Guvernarea PSD-ALDE nu vrea ca un număr cât mai mare de români să poată vota. S-a văzut la ultimele alegeri prezidenţiale.

Iniţiativa mai propunea: clarificarea unor termene şi a atribuţiilor avute de Poşta Română, stabilirea unor reguli cu privire la documentaţia aferentă turului al doilea de scrutin pentru alegerile prezidenţiale, delimitarea dintre adresa de corespondenţă şi adresa de domiciliu/reşedinţă, facilitarea votului pentru persoanele cu dizabilităţi sau actualizarea informaţiilor ce urmează a fi incluse în cererile transmise de către alegători în listele electorale, precum şi în procesele-verbale încheiate de birourile electorale, clarificarea condiţiilor în care birourile electorale înregistrează, sortează şi păstrează documentele primite de la alegători, definirea situaţiilor în care buletinele de vot sunt considerate nule.