Vetuţa Stănescu
Vetuţa Stănescu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 5, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.38/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 5, 2024

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.41 Vetuţa Stănescu - declaraţie politică: "Peste 300 de milioane de lei pentru cea de-a zecea etapă de finanţare a lucrărilor de cadastrare";

Doamna Vetuţa Stănescu:

"Peste 300 de milioane de lei pentru cea de-a zecea etapă de finanţare a lucrărilor de cadastrare"

Operaţiunea de cadastrare este una dintre cele mai importante acţiuni ce trebuie îndeplinite în timp cât mai rapid, ea aducând un număr consistent de beneficii societăţii şi economiei.

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a alocat peste 300 de milioane de lei pentru cea de-a zecea etapă de finanţare a lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăţilor pe sectoare cadastrale, fapt pentru care peste 2.000 de unităţi administrativ-teritoriale şi-au exprimat intenţia de a începe sau de a continua cadastrarea proprietăţilor. Lucrările sunt gratuite pentru cetăţeni şi se desfăşoară în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară, ce are ca scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI.

În concret, fiecare UAT eligibil poate primi până la 160.000 de lei. Până în prezent, 2.003 primării, din cele 2.355 eligibile, şi-au exprimat intenţia de a începe sau de a continua lucrările de cadastru pe sectoare cadastrale. Acestea pot încheia contracte de finanţare cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI). Termenul este de 60 de zile de la primirea înştiinţărilor transmise de OCPI-uri, iar durata contractelor de finanţare este de 28 de luni. După semnarea contractelor de finanţare, primăriile au la dispoziţie alte 60 de zile pentru a încheia contracte de prestări servicii de înregistrare sistematică a imobilelor.

ANCPI va deconta între 109,00 lei +TVA/imobil şi 473,06 lei +TVA/imobil, în funcţie de gradul de dificultate a terenului, zonele de aplicare a Decretului nr. 115/1938 (carte funciară veche) şi de gradul de acoperire cu construcţii.

Până în prezent, ANCPI a înregistrat în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, prin PNCCF, peste 6,7 milioane de proprietăţi. Demersul acesta trebuie continuat într-un ritm susţinut, astfel încât, în cel mai scurt timp, să avem o imagine cât mai amplă asupra imobilelor şi înscrierilor referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele.