Parliamentary debates

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"SOS sinuciderea!"

Apreciez că suicidul este o problemă de sănătate publică cu determinism socioeconomic, ignorată de politicile actuale. În România numărul celor care îşi pierd viaţaîn urma actelor suicidale este mai mare decât al celor decedaţi în urma accidentelor rutiere, iar numărul şi gravitatea tentativelor suicidare este în continuă creştere, în contextul anomiei sociale. Voi depune la Camera Deputaţilor un proiect legislativ ce vizează asigurarea asistenţei integrate a acestor pacienţi, prin înfiinţarea centrelor de suicidologie.

Un adult încearcă să se sinucidă în fiecare zi la Iaşi. 85,63% recurg la intoxicaţii acute exogene. Restul sunt reprezentate de plăgi autolitice, precipitare, strangulare, precum şi autoincendiere sau ingestia corpilor străini (în general metalici). Ingestia de medicamente este cea care domină această patologie, iar frecvent utilizate sunt hipnoticele, sedativele şi anxioliticele. Ca noutate, constatămapariţia tentativelor de sinucidere pe fondul consumului recreaţional de droguri de sinteză, precum şi utilizarea din ce în ce mai frecventă a medicaţiei cardiovasculareşi oncologice (legat de disponibilitatea acestei medicaţii prin prevalenţa acestor boli în patologia generală) sau a asocierilor medicamentoase, ducând la forme clinice extrem de grave. În cazul toxicelor domestice, pe primele locuri se situează intoxicaţia cu insecticid şi corozive, urmate de cea cu detergenţi.

În ceea ce priveşte profilul unui astfel de pacient ce recurge la tentativa suicidară, constatăm că apar schimbări legate de factori sociodemografici şi socioeconomici.

Se constată tendinţa de egalizare a tentativelor suicidare, în funcţie de mediul de provenienţă, astfel încât, deşi mediul urban oferă 56,52% din tentativele suicidare, cele din rural au ajuns la 43,48%. Se pot lua în calcul condiţiile socioeconomice similare în zonele suburbane sau metropolitane şi pătrunderea rapidă a mediatizării excesive a acestor cazuri în rural. Aceeaşi tendinţă se constată şi la distribuţia pe sexe, în care constatăm creşterea ponderii bărbaţilor care recurg la tentative suicidare, prin utilizarea toxicelor, la 41,62% .

Vulnerabilitatea socială este reflectată şi de categoria ocupaţională a celor ce recurg la astfel de tentative şi constatăm că 63,72% sunt fără loc de muncă sau şomeri, urmaţi de pensionari cu 18,63%. Tentativele de sinucidere în rândul studenţilor au ajuns la 2,48% din cazuri, dar pe a treia poziţie se situează salariaţii ce recurg la intoxicaţii, 12,42%.

Aproape o treime din cei cu tentative suicidare au vârsta între 31-40 de ani (27,95%), iar două treimi (63,97%) din cei cu tentative suicidare sunt cei între 18-40 de ani. Dificultăţile de integrare socială sunt factori precipitanţi ai tentativelor de sinucidere ale tinerilor, iar în grupa 18-30 de ani s-au înregistrat majoritatea tentativelor de sinucidere pe fondul consumului de droguri de sinteză. Tentativele de sinucidere ale celor de peste 50 de ani reprezintă aproape o cincime din total, iar ponderea maximă (11,18%) sunt cei cu vârste între 51-60 de ani. Peste 61 de ani tentativele de sinucidere cresc liniar, atingând un nou maxim între 71-80 de ani. Pierderea statutului social, a locului de muncă, asocierea unei game largi de patologie în care depresia constituie o pondere importantă, reprezintă tot atâţia factori favorizanţi ai tentativelor suicidare ale celor de peste 50 de ani.

Mai bine de jumătate din tentativele de sinucidere prin intoxicaţii (54,66%) au loc în timpul săptămânii, dar se constată zile "pentru suicid" în care tentativele sunt numeroase - duminica-16,67%, joi-14,91% şi marţi-14,29%. Pot fi consideraţi drept factori precipitanţi ai tentativelor suicidare conflictele casnice, asociate subsolicitării de la sfârşitul săptămânii, precum şi vârfurile de adaptare - solicitare din cursul săptămânii.

Consumul de alcool nu poate fi considerat drept factor determinant sau precipitant al tentativelor de suicid, întrucâtîn peste 75% din cazuri alcoolemia a fost zero.

Intervalul orar cu incidenţă maximă a tentativelor de sinucidere este 18-24, când au loc 42,86% din tentativele de sinucidere, urmat de 12-18 (circa o treime) şi în proporţii relativ egale între orele 24-6 şi 6-12. Dacă vorbim de premeditarea gestului suicidar şi şansele de a fi descoperit de anturaj constatăm că multe dintre tentativele de sinucidere au loc în cursul nopţii sau în condiţii în care anturajul nu poate fi prezent.

Pacienţii cu tentativă suicidară prin intoxicaţie ajung la spital transportaţi cu ambulanţa (68,32%) - practic de două ori mai mulţi decât cei ce ajung transportaţi de familie sau anturaj (29,81%) sau de SMURD (1,86%).

Peste 50% din pacienţi necesită internare (52,17%, după ce beneficiază în urgenţă de tratament de suport volemic şi respirator, măsuri de depurare a toxicului prin lavaj gastric, diureză osmotică şi antidotism, asigurate de medicii de urgenţă-toxicologie, iar 37,89% necesită continuarea conduitei terapeutice în Toxicologie-ATI.

Considerăm suicidul o problemă de sănătate publică, din păcate subevaluată în România. Pe lângă cutume şi aprecieri peiorative la nivel social se adaugă lipsa programelor naţionale în acest domeniu. Pe statistici naţionale nu putem remarca decât faptul că sinuciderea e principala cauză de moarte violentă pentru grupa de vârstă 15-34 de ani, depăşind numărul celor decedaţi în accidente rutiere, casnice sau de muncă, precum şi a celor decedaţi în urma agresiunilor. În ceea ce priveşte tentativele suicidare, situaţia este şi mai dificilă. Nu există centre care să abordeze integrat pacientul suicidar şi nici măcar asistenţă psihologică la nivel spitalicesc pentru cei care recurg la o astfel de conduită; nu există posibilitatea asistenţei psihologice sau programe de identificare a celor cu risc suicidar. Nu mai miră pe nimeni că recidiva gestului suicidar este din ce în ce mai frecventă şi că aceasta are loc în prima săptămână lună după externare.

Costurile legate de terapia acestor pacienţi sunt importante şi includ asistenţa de urgenţă asigurată de ambulanţe, de unităţile de primire urgenţă cu experienţă în terapia intoxicaţiilor acute exogene, secţii de terapie intensivă, precum şi asistenţa psihologică necesară pe durata spitalizării şi la externare.

În aceste condiţii, este evidentă necesitatea prevenţiei prin stabilizarea unor "zone fierbinţi" sau "hărţi de risc suicidar", în care să se intervină prin programe de informare şi educare, precum şi asigurarea asistenţei psihologice, precum şi de necesitatea unor centre de suicidologie (cum exista la Seghed, în Ungaria), în care abordarea unui astfel de pacient să se facă integrat, incluzând pe lângă măsurile terapeutice de urgenţă şi asigurarea suportului psihologic/psihiatric, în vederea diminuării riscului de recidivă. Aceste centre ar avea şi rol de formare a personalului, care să poată interacţiona eficient cu astfel de pacienţi fragili sub aspectul abordului terapeutic, precum şi de cercetare pentru adaptarea permanentă a programelor la evoluţia fenomenului.

Depresia este boala ce va domina acest secol, iar interrelaţia sinucidere-depresie va necesita noi abordări în prevenţie şi terapie.

O astfel de problemă de sănătate publică nu poate fi rezolvată doar de iniţiative bazate pe voluntariat (precum "CIRTITA" la Iaşi), ci necesită o abordare unitară la nivel naţional.

În aceste condiţii, voi propune printr-un proiect legislativ înfiinţarea unui centru-pilot de toxicologie-suicidologie la Iaşi. Avem experienţa şi expertiza necesare în managementul pacienţilor cu intoxicaţii exogene (atât în scop suicidar, cât şi cele accidentale şi recreaţionale) confirmată de Parlamentul European şi Consiliului Europei, precum şi soluţii pentru funcţionarea unui astfel de centru. Sunt necesare modificări şi în legislaţia privind asigurarea asistenţei psihologice şi îi invit pe cei care lucrează în acest domeniu să ne ofere soluţiile pentru ca această asistenţă să poată fi asigurată unitar.