Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Sittings of the Chamber of Deputies of December 20, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 20, 2011

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declaraţie politică cu subiectul: "Asumarea hoţiei şi abuzului";

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Asumarea hoţiei şi abuzului"

Începând cu anul 1989, fiecare lună decembrie reprezintă luna în care comemorăm sacrificiul unor tineri care au avut curajul să renunţe la viaţa lor pentru idealul de democraţie. Au demonstrat acest curaj cu toate că niciunul nu trăise într-un sistem democratic şi nu îi cunoştea valorile, nu ştia ce înseamnă să fii liber şi să ai puterea de a-i alege pe cei care conduc destinele ţării.

Din păcate, în 2011 decembrie înseamnă luna în care principiile şi valorile pentru care şi-au dat viaţa aceşti tineri au fost batjocorite şi călcate în picioare de o adunătură de incompetenţi cocoţaţi pe scaunele înalte şi confortabile ale puterii, o gaşcă portocalie pentru care nimic nu este mai important decât menţinerea tuturor privilegiilor de care a abuzat începând cu anul 2009.

Ce metodă au ales "privilegiaţii" pentru a se menţine la putere şi după anul 2012? Asumarea hoţiei, a înşelăciunii şi abuzului!

Speriată de perspectiva eşecului garantat în alegerile care vor avea loc anul viitor, mai-marii celor două palate, Cotroceni şi Victoria, au hotărât că viitoarele alegeri vor fi comasate.

Ca să fie siguri că nu le încurcă nimeni aranjamentele şi totul va decurge exact cum vor ei, s-au gândit că cel mai bine ar fi să ignore (din nou!) Parlamentul şi să îşi angajeze răspunderea pe acest proiect de comasare a alegerilor.

Prin această procedură, puterea va fi sigură că alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale vor avea loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Va fi astfel garantat un adevărat talmeş-balmeş, având în vedere că fiecare cetăţean va intra în cabina de vot şi va avea de "răsfoit" 6 buletine cu numele partidelor şi candidaţilor. Un adevărat roman, din care fiecare va înţelege ce poate...

Nu ar fi prima oară când guvernanţii apelează la această procedură, dar, de această dată, gravitatea consecinţelor este fără precedent.

Au găsit şi un argument pentru această comasare, un argument care sună bine şi care îi poate păcăli uşor pe cei naivi: reducerea cheltuielilor din fondurile publice. Aceeaşi motivaţie penibilă şi caraghioasă pe care încearcă să ne-o servească penibilul şi caraghiosul Boc ori de câte ori mai comite câte o grosolănie la adresa legii. Acelaşi tupeu sub care îşi maschează incompetenţa, un tupeu care îi caracterizează pe portocalii şi pe care îl afişează ca pe o mare calitate.

Oriunde în lume democraţia costă şi niciun preţ nu este prea mare pentru păstrarea ei!

Din păcate, cu fiecare zi care trece, marele cârmaci Băsescu şi echipajul său ne demonstrează că nu dau doi bani pe democraţie. Fiecare acţiune a lor dovedeşte că sunt nostalgicii vremurilor trecute, că îşi doresc revenirea la regimul comunist şi totalitar, în care se visează mânuitori de bice cu care vor împinge masele în direcţia stabilită numai de ei.

Dacă ar fi dorit să respecte idealurile pentru care românii au ieşit în stradă în `89, toţi aceşti nepricepuţi din fruntea ţării ar fi făcut orice pentru a găsi banii necesari pentru organizarea unor alegeri corecte, ar fi făcut orice pentru ca drepturile câştigate atât de greu să fie respectate şi păstrate.

Poate că ar fi trebuit să fure mai puţin! Ar fi trebuit să nu facă investiţii care mai de care mai năstruşnice, extravagante şi inutile, să nu facă licitaţii care mai de care mai trucate, să nu aducă în sapă de lemn bugetele locale pentru ca mai apoi să invoce sărăcia pentru a masca furăciunea la alegeri.

Poate că ar fi trebuit pur şi simplu să dea dovadă de un minim bun-simţ înainte să îşi bage amândouă mâinile în banii publici...

Poate că ar fi putut să facă toate aceste lucruri dar, cu siguranţă, nu au vrut să o facă!

Democraţia şi respectarea legii sunt cuvinte pe care "puternicii" zilei le folosesc doar în discursuri pompoase, atunci când sunt siguri că îi vede şi îi ascultă cineva şi când speră să mai poată păcăli câte un nehotărât. Totul devine mai greu pentru ei atunci când trebuie să le pună în practică, mai ales dacă se gândesc la faptul că pentru însuşi preşedintele ţării Constituţia României a devenit un fel de anexă a bunului său plac.

Sacrificiul pe care îl comemorăm în acest decembrie 2011 ne obligă să nu rămânem indiferenţi, să nu închidem ochii la această zbatere disperată a puterii de a îngropa tot ceea ce mai înseamnă azi libertate de alegere şi democraţie în România.

Moţiunea de cenzură este primul pas pe care deputaţii şi senatorii opoziţiei îl fac în încercarea de a împiedica organizarea unor alegeri demne de o ţară bananieră, nu europeană, aşa cum ne dorim să fie ţara noastră. Toţi am fost jigniţi de modul netransparent în care a fost adoptată această lege a comasării alegerilor. Sper că şi parlamentarii puterii portocalii, cei care vor avea curajul să recunoască faptul că încă mai cred în decembrie 1989, vor vota împotriva acestei legi, care, după 22 de ani, pune într-adevăr democraţia în pericol.