Parliamentary debates

Domnul Ioan Vulpescu:

"Cartea în România, dincolo de târgurile de carte"

S-ar putea ca târgurile de carte să le dea unora dintre noi iluzia că industria editorială din România înfloreşte. Din păcate, parafrazându-l pe înaintaşul nostru Mihail Kogălniceanu, târgurile de cartenu fac o cultură naţională şi europeană. Realitatea cifrelor arată că ne aflăm într-o criză profundă, tradusă în câteva cuvinte: se tipăresc tiraje tot mai mici, se cumpără tot mai puţină carte (tipărită sau pe suport electronic), se citeşte tot mai puţin, bibliotecile au tot mai puţine resurse.

Criza cărţii este provocată să nu ne fie teamă de adevăruri, de absenţaoricărorpolitici culturale menite să îi reglementeze existenţa şi dezvoltarea. Statul a renunţat să-şi mai îndeplinească menirea constituţională de a face posibilă viaţa spirituală a cetăţenilor săi.

Nu are rost să căutăm acum vinovaţi. E evident că toate guvernările au participat la demolarea politicii culturale a statului, după cum e evident şi căîn unele dintre guvernări s-a mai încercat câte ceva în favoarea cărţii, iar în altele, dimpotrivă.

Mie îmi este limpede, deşi sunt social-democrat, căsubvenţionarea clasică a cărţii nu mai poate constitui o soluţie.Nu sunt suficienţi bani pentru toţi şi nu se pot stabili criterii care să nu nedreptăţească pe nimeni. În plus, subvenţia, chiar dacă ar deveni efectivă (iar nu simbolică, aşa cum e azi), ar induce un virus în sistemul editorial, în care există edituri puternice, care nu au nevoie de subvenţii, ci de politici publice menite să abolească anomaliile care fac ca, azi, cartea din România să fie scumpă, să nu circule şi să contribuie la polarizarea informaţională a populaţiei.

Ce-ar trebui să conţină acest pachet de politici publice?

În opinia mea, putem începe cu o lege pentru sprijinirea înfiinţării de librării, prin stimularea tinerilor dornici să deschidă o astfel de afacere: credite garantate de stat, localuri preferenţiale de la administraţia locală, TVA redus pe tranzacţii şi diminuări ale fiscalităţii (mai ales a celei locale, spre a degreva bugetul central şi a stimula deschiderea de librării acolo unde nu mai există niciuna). Apoi, diminuarea şi chiar eliminarea TVA la operaţiunile de tipărire şi distribuţie, pornind de la culegere şi machetare şi terminând cu vânzarea propriu-zisă. În al treilea rând, o reală relaxare fiscală pentru categoriile de profesionişti cărora cartea le este unealtă de lucru, care ar putea primi scutiri de impozite la nivelul sumelor plătite de ei pentru cumpărarea de carte nouă. În al patrulea rând, revizuirea totală a politicilor în domeniul bibliotecii publice, care în România nu îşi mai îndeplineşte rolul de principal motor al pieţei de carte. În sfârşit, o lege de garanţii, care să îi oblige pe toţi participanţii la lanţul editorial să menţină preţurile la nişte niveluri acceptabile în raport cu puterea de cumpărare, nu prin ingerinţa statului în piaţă, ci prin nişte bareme minime şi maxime, a căror respectare să activeze privilegiile stabilite prin măsurile anterioare şi care să stimuleze competitivitatea şi performanţa în domeniu.

Rămâne de văzut dacă suntem o ţară cu oarecare pretenţii de civilizaţie sau ne mulţumim, de două ori pe an, cu forfota celor două târguri prin care cartea românească dă iluzia că supravieţuieşte.