Găvrilă Ghilea
Găvrilă Ghilea

Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.49/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 3, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Găvrilă Ghilea - declaraţie politică intitulată "Titluri de stat... degeaba!";

Domnul Găvrilă Ghilea:

"Titluri de stat... degeaba!"

Ministerul Finanţelor Publice a dat startul, în aceste zile, unei noi serii de emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, obligaţiunile având scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%, aproape duble faţă de media bonificaţiilor bancare oferite în prezent pentru depozitele populaţiei.

Trecând peste faptul că ne aflăm deja la a treia serie de astfel de emisiuni din acest an, după cele din lunile februarie şi martie, nu putem decât să privim cu circumspecţie comunicatul de presă recent al instituţiei emitente care precizează triumfalist că "alternativa de economisire a Ministerului Finanţelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, astfel că, până în prezent, peste 20.000 de români au investit în titluri de stat, mai mult de 1,2 miliarde de lei".

Prudenţa în abordarea acestei stări de fapt este mai mult decât necesară, dacă ţinem seama că emisiuni similare, dar cu o dobândă la jumătate faţă de oferta actuală şi maturitate la numai doi ani, au mai fost puse în circulaţie şi în anii 2015-2018 de către acelaşi emitent.

Dar cum a venit vremea scadenţei, Ministerul Finanţelor Publice nu a avut încotro, fiind nevoit să pună în funcţiune rotativa obligaţiunilor de stat, mărind miza dobânzilor neimpozabile, proporţional cu perioada lor de maturitate.

Pe de altă parte, publicitatea persuasivă a randamentului "cincinal" al acestor instrumente de economisire este de natură să ridice mari semne de întrebare asupra sustenabilităţii reale a unui asemenea plasament, în condiţiile în care dobânda la scadenţa de 5 ani este şi în prezent mai mică decât rata actuală a inflaţiei, estimată la 5,4%.

Ce nu se spune decât cu jumătate de gură şi numai celor care întreabă şi insistă, este că aceste titluri de stat nu sunt transferabile, nici tranzacţionabile, neputând fi răscumpărate decât la scadenţa maturităţii lor, investitorii fiind astfel lipsiţi de posibilitatea denunţării anticipate a plasamentului, chiar cu riscul pierderii dobânzii.

Ministerul Finanţelor Publice şi-a anunţat deja intenţia de a emite titluri de stat pentru populaţie pe tot parcursul anului 2019, în fiecare lună perioada de subscriere fiind de trei săptămâni, maturităţile urmând să fie stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori.

Mă tem că asistăm deja la un circuit de schemă Ponzi, în care, investitorii, atâţia câţi vor mai fi, îşi vor da seama prea târziu că din sumele atrase prin titlurile puse în vânzare statul le plăteşte, de fapt, pensiile şi salariile.

În aceste condiţii, poate că statul nu va da faliment, dar nimeni nu garantează că cetăţenii săi investitori în titluri nu îşi vor declara insolvenţa atunci când dobânzile promise nu se vor mai vedea de rata inflaţiei.