Claudiu-Augustin Ilişanu
Claudiu-Augustin Ilişanu

Sittings of the Chamber of Deputies of March 8, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.33/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 8, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Claudiu-Augustin Ilişanu - declaraţie politică având titlul "Eficienţa energetică este un obiectiv european important. România are şansa să implementeze programe durabile prin PNRR, care să o facă mai sigură din punct de vedere energetic şi mai puţin dependentă de alţi factori externi, în contextul geopolitic instabil din Europa de Est";

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu:

"Eficienţa energetică este un obiectiv european important. România are şansa să implementeze programe durabile prin PNRR, care să o facă mai sigură din punct de vedere energetic şi mai puţin dependentă de alţi factori externi, în contextul geopolitic instabil din Europa de Est"

În urmă cu câteva zile, la 5 martie, a fost marcată Ziua Mondială a Eficienţei Energetice, stabilită în anul 1998 şi care aduce în fiecare an, în prim planul opiniei publice internaţionale, necesitatea ca omenirea să conştientizeze rolul important pe care îl are eficienţa energetică atât în păstrarea echilibrului climatic cât şi în stabilitatea societăţii.

Conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei, în următorii ani consumul mondial de energie va creşte, iar în contextul crizei pandemice şi, mai nou, al crizei războiului, pe care Europa le traversează, este clar că este nevoie urgentă de soluţii rapide pentru utilizarea eficientă şi economisirea energiei din surse regenerabile.

Chiar dacă tendinţele din politica europeană de mediu postpandemie arătau necesitatea unor direcţii de acţiune pentru trecerea la utilizarea energiei cu o eficienţă crescută, direcţii accentuate şi în Planul Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice 2021-2030, contextul războiului din Ucraina şi necesitatea reducerii dependenţei europene de gazele ruseşti, reiterată de instituţiile europene, vor face ca Europa să utilizeze în continuare producţia energetică pe bază de cărbune necesară pentru a evita amplificarea crizei energetice.

Totuşi, trebuie să ştim că viitorul stabilităţii pieţei energetice din Europei este strâns legat de o tranziţie energetică care trebuie să fie implementată cu succes şi care să atingă obiective importante pe termen mediu şi lung, cum ar fi neutralitatea climatică până în 2050, conform angajamentului UE faţă de acţiunea la nivel global împotriva schimbărilor climatice, în baza Acordului de la Paris, şi reiterat în comunicarea Comisiei Europene din 17 septembrie 2020 - COM(2020) 562 - Stabilirea unui obiectiv mai ambițios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 - Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetăţenilor.

Accelerarea tranziţiei energetice este esenţială, însă ea trebuie realizată raportat la realitatea actuală din Europa şi de posibilităţile statelor de a implementa programe fără să genereze o amplificare a crizei energetice.

Începând cu luna martie, România va avea disponibile, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, programe de investiţii în sectorul energetic cu implementare până în anul 2026, având deja pregătite ghidurile pentru apelurile pentru proiecte şi scheme de finanţare Renewable Energy Sources şi proiecte prin Fondul pentru Modernizare, cu perioadă de implementare până în decembrie 2030, dar şi prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă 2021-2027. Prin Fondul pentru Modernizare se pot implementa mai mult programe pentru realizarea de capacităţi de stocare a energiei electrice; pentru tranziţia de la cărbune la surse regenerabile; pentru modernizarea şi realizarea de noi tronsoane de infrastructură pentru distribuţia energiei electrice şi a gazelor naturale; pentru producţia de hidrogen verde şi utilizarea industrială pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră; pentru realizarea de centrale în cogenerare de înaltă eficienţă şi modernizarea reţelelor de termoficare; pentru producţia de biocarburanţi, şi alte programe. Tot aici trebuie menţionat şi Programul Operaţional Tranziţie Justă din cadrul Programului Operaţional Dezvoltare Durabilă o componentă a Politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027. În Programul Operaţional Tranziţie Justă, Axa 2 - O tranziţie justă prin investiţii în tehnologii şi infrastructuri pentru energie curată cu emisii reduse sunt eligibile investiţii în dezvoltarea de tehnologii pentru eficienţă energetică şi activităţi legate de gazul natural; investiţii în reţele de staţii de încărcare a autovehiculelor electrice; investiţii în achiziţionarea de material rulant pentru transport verde urban; investiţii în realizarea de parcuri fotovoltaice pe terenurile ce aparţin fostelor mine sau uzine; investiţii în realizarea de turbine eoliene, ferme fotovoltaice pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile la nivelul operatorilor industriali.

Contextul complicat de la graniţele României ne face să înţelegem cu toţii urgenţa ca ţara noastră să devină într-un timp scurt, prin implementarea unor proiecte şi programe sustenabile, cât mai puţin dependentă energetic de factori externi. Sustenabilitatea energetică a României va depinde în viitorul apropiat de capacitatea noastră de a realiza o tranziţie rapidă şi eficientă şi de a folosit constructiv toate aceste oportunităţi atât prin PNRR, cât şi prin alte programe europene şi naţionale. Eficienţa energetică va deveni un instrument de stabilitate şi de putere pe care statele îl vor utiliza, iar România trebuie să îşi consolideze acest segment şi să privească cu stabilitate şi optimism în viitorul tot mai imprevizibil.