Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.124/2022
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 27, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.42 | Corneliu-Mugurel Cozmanciuc - declaraţie politică având titlul "Federaţia Rusă a declarat mobilizare parţială"; | ![]() |
||
|
Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc: "Federaţia Rusă a declarat mobilizare parţială" Timp de mulţi ani, am fost martorii ambiţiilor iraţionale ale lui Vladimir Putin, ameninţărilor sale la adresa Europei, o Europă care s-a zbătut să se dezică de regimul comunist şi de influenţa Uniunii Sovietice. În februarie anul acesta, el a ameninţat din nou coeziunea regiunii Euroatlantice, declanşând o criză fără precedent, de pe urma căreia suferim cu toţii. Săptămâna trecută, declaraţiile sale ne-au confirmat că, cel mai probabil, nu va avea raţiunea să îşi retragă trupele de pe teritoriul Ucrainei. În Federaţia Rusă a fost declarată mobilizare parţială, iar Occidentul a fost ameninţat încă o dată cu arma nucleară. Liderul rus a subliniat faptul că va fi o luptă de durată. Vor fi chemaţi pe front aproximativ 300.000 de rezervişti ce dispun de competenţele necesare în conflictul din Ucraina, printre care se numără şi ofiţeri de rezervă cu vârste de peste 60 de ani, care s-au retras din activitate. Conform Reuters, este prima mobilizare a Federaţiei Ruse după cel de-al Doilea Război Mondial. Retrospectiv, Kremlinul a trimis şi mii de recruţi să lupte în Afganistan în anii 1980, iar mai târziu în Cecenia şi în Caucazul de Nord. În ciuda acestui fapt, la nivel de expertiză, tactică de luptă, precum şi suport internaţional (din partea NATO), armata ucraineană este mai bine pregătită decât cea rusă, iar ambiţia de a-şi proteja ţara şi unitatea teritorială a indus populaţiei un simţ de solidaritate, spre deosebire de caracterul divizat al soldaţilor ruşi. După anunţul făcut de Putin, mii de cetăţeni de origine rusă au ales să-şi rişte viaţa pentru a părăsi ţara, refuzând să ia parte la un război căruia nu îi văd necesitatea. Nu există semn mai clar că suportul pentru acţiunile militare din Ucraina a scăzut drastic. Anticipăm că acest suport va scădea şi mai mult în urma raportului publicat de ONU cu privire la crimele de război comise de armata rusă în Ucraina, atrocităţi specifice secolului trecut şi unei epoci a violenţei iraţionale pe care comunitatea internaţională face eforturi să o depăşească întrutotul. Consiliul Naţiunilor Unite a avizat în primăvara aceasta o rezoluţie prin care se cerea desfăşurarea unei investigaţii de către Comisia de anchetă a ONU pentru a aduce la suprafaţă încălcările grave ale drepturilor omului comise de trupele ruse în mai multe regiuni, precum Kiev, Cernigov, Harkov şi Sumî. În urma efectuării unor vizite în 27 de oraşe şi sate, şi a interogatoriilor care au avut loc cu peste 150 de victime şi martori, a fost prezentat primul raport verbal în faţa consiliului care indică multiple atrocităţi, precum execuţii, bombardarea unor zone civile, tortură, rele tratamente şi violenţă sexuală. Scenele descrise sunt inimaginabile, şi din acest motiv trebuie, în continuare, să încercăm să punem capăt acestui război care erodează coeziunea europeană, democraţia şi drepturile omului. Referendumurile care ar putea fi organizate în regiunile separatiste din Ucraina nu vor face decât să inducă un haos care ne va afecta pe toţi. În faţa unei astfel de situaţii, rezistenţa Occidentului trebuie să fie mai puternică ca până acum, întrucât preşedintele rus doreşte să creeze pretexte pentru anexarea unei suprafeţe cât mai mari din Ucraina, folosind un instrument al democraţiei - referendumul - pentru obiective dictatoriale. Liderii G7 au avertizat asupra acestui lucru. Este o metodă de intimidare a populaţiei ucrainene şi a tuturor cetăţenilor din Europa, o metodă care va eşua dacă solidaritatea dintre statele democratice va rămâne de neclintit. |


