Ion-Marian Lazăr
Ion-Marian Lazăr

Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.56/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Ion-Marian Lazăr - declaraţie politică despre "Implementarea reformelor asumate prin PNRR, în varianta USL 2.0";

Domnul Ion-Marian Lazăr:

"Implementarea reformelor asumate prin PNRR, în varianta USL 2.0"

Mi-am propus să formulez câteva observaţii pe marginea actualei dispute guvernamentale privind unele măsuri ce trebuie adoptate în vederea implementării PNRR.

Încă de la început trebuie menţionat faptul că statul român şi-a asumat, prin PNRR, reforma pensiilor speciale, cât şi a salarizării unitare, iar la nivel bugetar se vehiculează ideea unei ajustării de urgenţă a cheltuielilor bugetare cu 20 de miliarde de lei.

În acest sens, ministrul Boloş declara recent că Legea salarizării unitare este inclusă în cererea de plată numărul 4 din PNRR, cu termen de implementare în luna decembrie. Totodată, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene menţiona că statul român cheltuie cu salariile 110 miliarde de lei, iar în anul 2021 cheltuielile salariale reprezentau 37% din totalul veniturilor încasate, fapt ce ne situează pe primele locuri în Uniunea Europeană.

De cealaltă parte a structurii guvernamentale, PSD, prin vocea Secretarului General Paul Stănescu, se disociază categoric de poziţia PNL exprimată de ministrul Marcel Boloş privind o revizuire a salariilor bugetarilor, menţionând că "(...) trebuie să ajustăm cheltuielile publice, dar acest obiectiv nu se va face prin soluţii imorale, de tristă amintire, precum tăierile salariale din perioada Băsescu".

Dragi români, actuala struţocămilă guvernamentală şi-ar fi dorit să poată interveni asupra situaţiei existente prin metoda clasicelor cârpeli bugetare, rostogolind adoptarea unor măsuri de ajustare structurală a deficitului bugetar după finalizarea anului electoral 2024, aşa cum s-a mai întâmplat în perioada 2008-2009.

Din nefericire pentru protagoniştii USL2.0, acest scenariu nu este unul fezabil atât timp cât măsurile importante care trebuie realizate prin PNRR, respectiv reforma pensiilor speciale cât şi cea a sistemului unic de salarizare, nu vor putea fi prorogate până după finalizarea campaniei electorale din 2024.

De asemenea, implementarea defectuoasă a măsurilor asumate prin PNRR va conduce în mod automat la blocarea de către Comisia Europeană a întregului pachet de finanţare acordat, fapt ce va avea consecinţe asupra calităţii şi nivelului de trai al românilor.

Mai mult decât atât, intenţia de a reduce deficitului bugetar cash şi ESA în 2023 la 4,4% din PIB şi respectiv sub 3% în 2024, conform Strategiei Fiscal-Bugetare şi implicit ieşirea României din procedura de deficit excesiv, va rămâne doar un deziderat atât timp cât nu se vor realiza toate reformele structurale asumate prin PNRR.