Lilian Scripnic
Lilian Scripnic

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.98/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 20, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Lilian Scripnic - declaraţie politică: "Statul român s-a jucat de-a alba-neagra cu profesorii României!";

Domnul Lilian Scripnic:

"Statul român s-a jucat de-a alba-neagra cu profesorii României!"

Interesul Guvernului de a încheia această criză a educaţiei din România nu a fost nici pe departe o prioritate în ultimele săptămâni. Prioritatea partidelor de guvernământ s-a dovedit a fi deja celebra rotativă guvernamentală. Acest schimb de funcţii, ministere şi locuri pe fotoliile generoase ale instituţiilor Statului, fără ca acest lucru să aducă vreun beneficiu de fond poporului român.

Greva profesorilor a scos la lumină puţina preocupare a clasei conducătoare faţă de calitatea serviciilor şi a vieţii din România. Greva profesorilor ne demonstrează vădit că priorităţile dirigenţilor sunt jocurile politice, în timp ce educaţiei din România nu i-au putut fi împlinite nevoile de bază pentru a se asigura un climat motivant şi profesionist.

După trei săptămâni şi o zi de grevă generală, Guvernul a venit cu o variantă care cel puţin în parte mulţumeşte sindicatele, iar acestea au anunţat oficial suspendarea grevei. Soluţia Guvernului a venit târziu şi după mai multe propuneri indecente şi umilitoare la adresa dascălilor. Propunerile iniţiale ale Guvernului României au conţinut măsuri precum:

  • Salariul personalului didactic să crească cu suma de 1.000 de lei brut, ceea ce însemna o creştere netă de aproximativ 500 de lei;
  • Salariul personalului nedidactic să crească cu 400 de lei brut, deci o creştere netă, infimă, de puţin peste 200 de lei;
  • Iar cireaşa de pe tort a fost un fel de mită atât de practicată de partidele de la putere în campaniile electorale, prin care promiteau plata salariilor pe durata grevei, dacă profesorii s-ar fi întors la catedră.

Personal, felicit profesorii şi consider că au dat dovadă de demnitate, unitate şi de faptul că sunt apărători ai democraţiei. Greva lor şi respingerea ofertelor umilitoare au făcut ca democraţia să continue să trăiască în România.

Protestul lor face ca speranţa, că unitatea aduce putere poporului, să crească, iar acest act comun de forţă, anduranţă şi perseverenţă transmite un semnal clar Guvernului şi tuturor politicienilor aparent rupţi de realitatea în care trăiesc românii. Puterea lor depinde de tăcerea sau strigătul poporului!

Dumnezeu să binecuvânteze România!