Elena Stoica
Elena Stoica

Sittings of the Chamber of Deputies of October 18, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.140/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 18, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.42 Elena Stoica - declaraţie politică având ca subiect "Promovarea pe piaţa muncii a femeilor din mediul rural, o condiţie esenţială a evoluţiei satului românesc";

Doamna Elena Stoica:

"Promovarea pe piaţa muncii a femeilor din mediul rural, o condiţie esenţială a evoluţiei satului românesc"

Ziua Internaţională a Femeilor din Mediul Rural este aniversată anual în data de 15 octombrie, în scopul de a conştientiza faptul că femeile de la sate contribuie în mod esenţial la bunăstarea familiilor lor, dar şi la dezvoltarea comunităţilor şi a economiei rurale.

În România, nu putem vorbi, la modul real, despre respectarea directivelor egalităţii de gen, cel puţin în ceea ce priveşte viaţa doamnelor şi domnişoarelor din mediul rural. Femeile de la ţară au mai multe roluri zilnice, ele având, de obicei, două locuri de muncă permanente, atât la serviciu, cât şi acasă, unde se ocupă de problemele gospodăreşti şi familiale.

Viaţa femeilor din mediul rural este, indiscutabil, mult mai grea decât a celor din zona urbană, diferenţele fiind substanţiale.

Reprezentantele sexului frumos din mediul rural suferă, din păcate, în mod disproporţionat de sărăcie, şi se confruntă cu forme multiple de discriminare, violenţă şi nesiguranţă socială. De asemenea, femeile din sate şi comune întâmpină mari dificultăţi din punctul de vedere a lipsei apei curente şi canalizării, această situaţie fiind încă îngrijorătoare la nivel naţional, iar accesul la sănătate şi educaţie este departe de tendinţa naţională şi europeană.

După intrarea PSD la guvernare, am remarcat însă progrese importante în ceea ce priveşte programele şi măsurile destinate sprijinirii mediului rural, atât cele legate de asigurarea apei şi canalizării, cât şi alte proiecte derulate în scopul îmbunătăţirii serviciilor de sănătate, educaţie şi infrastructură publică.

Sunt convinsă că reprezentanţii PSD din Guvern vor dinamiza acţiunile de sprijin şi promovare pe piaţa muncii a femeilor din comunităţile rurale, o condiţie esenţială pentru dezvoltarea satului românesc, în situaţia dificilă în care ne aflăm din punct de vedere demografic.

Voi încuraja şi în continuare punerea în aplicare a prevederilor destinate susţinerii femeilor din mediul rural, din Programul de guvernare al PSD, care urmăreşte sprijinirea tinerelor mame, protejarea sănătăţii femeilor, asigurarea de locuri de muncă, dezvoltarea de mici afaceri, securitatea financiară pentru pensionare, preţuri mai mici la produsele pentru nou-născuţi, sprijinirea copiilor din mediul rural cu părinţi plecaţi în străinătate, şi, nu în ultimul rând, pedepsirea exemplară a agresorilor în cazurile de violenţă în familie.