Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.7/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 14, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.43 | Horea-Dorin Uioreanu - declaraţie politică cu subiectul: "Ţara e îngheţată, preşedintele Băsescu se consultă!"; | ![]() |
||
|
"Ţara e îngheţată, preşedintele Băsescu se consultă!" De aproape trei săptămâni România este sub zăpezi. În grija sa nemăsurată pentru ţară, preşedintele Traian Băsescu se dă cu sania, după care se consultă cu susţinătorii Domniei Sale. Între timp, mii de oameni sunt izolaţi, lipsiţi de alimente şi energie electrică, zeci de drumuri sunt înzăpezite, pe ecranele televizoarelor apar imagini cu nămeţi ce par desprinşi din filme. Până ieri, 74 de oameni au murit din cauza gerului şi nu se ştie ce vom găsi în casele încă înghiţite de troiene atunci când zăpada se va topi. Nimeni nu poate spune câte animale şi păsări au pierit, lipsite de hrană şi apă. Autorităţile par depăşite de situaţie, luate prin surprindere de iarnă şi surde la solicitările privind necesitatea instaurării stării de alertă. Până acum nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru proasta gestionare a situaţiei, singurii vinovaţi par să fie primarii şi preşedinţii de consilii judeţene care au îndrăznit să ceară ajutor. Traian Băsescu şi PD au pierdut o săptămână cu demisia Guvernului Boc şi învestirea celui condus de Mihai-Răzvan Ungureanu. O săptămână în care românii din judeţele din sudul Moldovei şi din Muntenia au îndurat gerul îngropaţi în zăpadă. Cu permisiunea şefului statului, Emil Boc a renunţat să mai pozeze în premier "responsabil" şi şi-a depus demisia în cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani... Iar succesorul său a "mers la muncă" în judeţele din sudul Moldovei şi şi-a exprimat indignarea faţă de cei care stăteau în casă, la căldură, în timp ce jandarmii îi deszăpezeau. Domnul prim-ministru nu a fost informat de foştii săi colegi că cei la care făcea referire nu mai aveau foc în vatră şi nici putere să dea la lopată. Erau slăbiţi de foame şi de boli! Din păcate, pentru concetăţenii noştri din sudul şi sud-estul ţării iarna continuă să-şi arate puterea. Drumurile continuă să fie blocate, zeci de case sunt sub zăpadă şi ne pregătim de inundaţii. Sau ne vor lua prin surprindere torenţii care vor rezulta din topirea zăpezilor?! În mod sigur, şeful statului e prea puţin interesat de ceea ce se întâmplă în ţara sa. Domnia Sa vrea modificarea Constituţiei, motiv pentru care mimează dialogul. Consultările iniţiate în acest sens nu sunt suficiente şi nici convingătoare, e nevoie de un dialog real, nu doar formal. |



