Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.35/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 19, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.43 | Gheorghe Dragomir - declaraţie politică cu privire la "Restituirea corectă a proprietăţilor, problemă de mare importanţă pentru PNL"; | ![]() |
||
|
"Restituirea corectă a proprietăţilor, problemă de mare importanţă pentru PNL" Retrocedarea proprietăţilor confiscate de comunişti este o poveste care parcă nu se mai termină. Deşi din 1989 au trecut mai bine de două decenii, nici până astăzi nu s-a reuşit rezolvarea acestei probleme. La 23 de ani de la Revoluţie, România este singura ţară din regiune care nu a finalizat restituirea proprietăţilor. Potrivit unor evaluări, situaţia restituirii proprietăţilor confiscate de comunişti afectează aproape un milion de români. În acest context, Proiectul de Lege privind finalizarea procesului de restituire a proprietăţilor va fi adoptat în şedinţa de guvern din această săptămână, urmând ca pe 26 martie a.c. Guvernul să-şi angajeze răspunderea în Parlament. Legea proprietăţii susţinută de USL se fundamentează pe două principii esenţiale: restituirea în natură, integral, acolo unde este posibil, şi asigurarea echităţii, inclusiv prin descurajarea speculei cu drepturi litigioase. În situaţiile în care nu se mai pot face restituiri în natură, pe baza unui sistem de puncte, similar cu cel aplicabil de către notari pentru evaluarea imobilelor, se emit titlurile, iar proprietarii vor fi compensaţi în numerar. Perioada în care se pot acorda aceste compensaţii poate fi de şapte ani. Mai trebuie reţinut faptul că un regim special va fi acordat în cazurile în care se restituie în natură şcoli, spitale şi instituţii de cultură, în acest caz urmând să fie introdusă obligaţia din partea proprietarului ca timp de 20 de ani să nu schimbe destinaţia imobilului. Actualul Guvern a decis să recurgă la procedura angajării răspunderii pentru a soluţiona cu celeritate o problemă care grevează asupra statului român şi pe care Guvernele Boc şi MRU nu au dorit să o rezolve. Oare ce interese proprii i-au determinat pe foştii guvernanţi să nu ia măsuri în vederea stopării speculei imobiliare? Cred că a venit vremea să punem capăt o dată pentru totdeauna atât speculei din acest domeniu, cât şi activităţii samsarilor, care au ajuns să primească mai mulţi bani decât proprietarii îndreptăţiţi. Potrivit unui document al ANRP, aproximativ 26.000 de proprietari (sau urmaşi) au primit în jur de 6,5 miliarde lei, în timp ce 1.000 de cesionari de drepturi litigioase, adică aşa-zişii samsari imobiliari, au încasat 8 miliarde lei. Iar această situaţie a fost posibilă numai din cauza erorilor legislative ale guvernanţilor pedelişti, care nu au reglementat corespunzător problema restituirilor. Şi astăzi principalii contestatari ai proiectului de lege se dovedesc a fi tot cei care, în perioada guvernării lor, au refuzat să rezolve problema retrocedărilor, adică Mihai-Răzvan Ungureanu, alături de câţiva parlamentari ai Forţei Civice, şi PDL. Aceştia au depus în Parlament o propunere legislativă menită să-i favorizeze la despăgubiri tocmai pe cesionarii drepturilor litigioase. Sunt convins că dacă PDL şi UDMR ar fi rezolvat situaţia în anii trecuţi n-ar mai fi fost necesară acum asumarea răspunderii Guvernului. Dacă pedeliştii se opun acestei legi, demonstrează încă o dată ipocrizie, dar şi lipsă de responsabilitate, fiindcă orice întârziere în reglementarea problemei restituirii ar însemna un blocaj financiar pentru România. Să nu uităm însă că rezolvarea corectă a problemei proprietăţii a fost întotdeauna preocuparea noastră, a liberalilor. Partidul Naţional Liberal şi-a stabilit, inclusiv prin programul adoptat la ultimul Congres şi prin rezoluţiile votate, apărarea dreptului de proprietate, a cărui respectare nu este încă suficient reglementată în România. În acest sens, legea proprietăţii este una de mare importanţă pentru PNL. |



