Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.171/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 14, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale domnilor deputaţi: | ![]() |
|||
![]() |
1.43 | Cristina-Elena Dinu - declaraţie politică având ca obiect "Dezinstituţionalizarea copiilor aflaţi în centrele de plasament, o preocupare a Guvernului PSD-ALDE"; | ![]() |
||
|
"Dezinstituţionalizarea copiilor aflaţi în centrele de plasament, o preocupare a Guvernului PSD-ALDE" În România, aproximativ 19.000 de copii beneficiază de servicii de tip rezidenţial. Instituţionalizarea copiilor mici produce modificări în structura creierului, aceştia au probleme de discernământ, de control al impulsurilor şi de păstrare a amintirilor, dar şi un coeficient de inteligenţă scăzut - rezultă dintr-un studiu realizat de trei cercetări americani pe copii români. Sunt deja bine cunoscute dovezile ştiinţifice. Cu cât sunt plasaţi mai devreme în sistemul rezidenţial, cu atât copiii, în special cei cu vârste sub trei ani, sunt mai expuşi riscului de întârziere în dezvoltarea cognitivă, socială şi emoţională. De asemenea, prin plasarea copiilor în asistenţă maternală s-a constatat o îmbunătăţire în multe aspecte, iar vârsta la care copiii au fost scoşi din instituţii şi plasaţi în familie a jucat rolul cel mai important în recuperarea lor. Pentru perioada 2014-2020, România a stabilit o serie de priorităţi cu privire la închiderea instituţiilor de tip vechi şi asigurarea tranziţiei la servicii comunitare, intervenţii timpurii şi măsuri de prevenţie menite să asigure dreptul copilului de a creşte într-un mediu familial. Preocupat de situaţia acestor copii, Guvernul PSD-ALDE a luat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea vieţii acestora, pentru ca ei să poată să se dezvolte simţind căldura unei familii. Prin votul dat în Camera Deputaţilor la începutul acestei luni, au fost modificate alin. (1) şi alin. (2) ale art. 64 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, astfel încât plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani va putea fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis. În acelaşi scop, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în parteneriat cu cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din ţară, au profitat de oportunitatea oferită de fondurile europene, pentru a extinde şi a profesionaliza actuala reţea de asistenţă maternală. Aşa se face că, pe data de 8 noiembrie 2018, a fost semnat contractul de finanţare pentru Proiectul "TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor", depus de ANPDCA - "Reducerea numărului de copii şi de tineri plasaţi în instituţii, prin consolidarea reţelei de asistenţi maternali". Proiectul se va derula pe o perioadă de 5 ani şi are un buget de 568.985.570 de euro. Prin intermediul acestui proiect, până la sfârşitul anului 2023, actuala reţea de asistenţă maternală va fi extinsă cu aproximativ 4.000 de persoane, iar 15.000 de asistenţi maternali din sistem vor beneficia de formare profesională continuă. În condiţiile în care continuarea procesului de dezinstituţionalizare şi închiderea tuturor instituţiilor de tip vechi reprezintă angajamente asumate de Guvernul României, proiectul vine în sprijinul dezvoltării şi profesionalizării actualei reţele de asistenţi maternali, care reprezintă una dintre cele mai bune opţiuni pentru asigurarea creşterii şi îngrijirii copiilor aflaţi în sistemul de protecţie specială. |


