Radu-Marin Moisin
Radu-Marin Moisin

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.59/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 20, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Radu-Marin Moisin - declaraţie politică intitulată "«Sprijin pentru România», cel mai amplu pachet de sprijin atât pentru companii, cât şi pentru cetăţeni";

Domnul Radu-Marin Moisin:

"«Sprijin pentru România», cel mai amplu pachet de sprijin atât pentru companii, cât şi pentru cetăţeni"

Programul "Sprijin pentru România" este în valoare de 17,3 miliarde de lei (9 miliarde de lei - fonduri europene, 8,3 miliarde de lei - buget de stat) şi va fi implementat în perioada imediat următoare. Acesta cuprinde acordarea de vouchere pentru alimente, rechizite şi haine, dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale, creşterea valorii tichetelor de masă, scheme de ajutor de stat, acordarea unor granturi, proiecte şi ajutoare pentru tineri.

Principalele măsuri includ:

  • 300 de milioane de euro pentru compensarea creşterii preţurilor; se va acorda ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15% la utilităţi;
  • 200 de milioane de euro pentru investiţiile cu impact major în economie, cu posibilitate de prelungire; se va acorda ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor în valoare de peste un milion de euro;
  • 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie - sunt estimaţi 4.000 de beneficiari.

Alte măsuri cuprinse în pachetul "Sprijin pentru România" cuprind:

  • Ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene, în funcţie de creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport, utilaje;
  • 5,2 miliarde de lei sprijin pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare - în 2022;
  • 75% din salariu pentru angajaţii în şomaj tehnic, până la finalul 2022;
  • Continuarea programului Kurzarbeit - reducerea programului de lucru;
  • 200 de milioane de euro pentru procesarea produselor agricole în România;
  • Prima de 10% din valoarea produselor procesate pentru fermieri;
  • 300 de milioane de euro grant capital de lucru pentru fermierii români;
  • Salariul minim în agricultură şi industria alimentară - 3.000 de lei brut;
  • 100 de milioane de euro pentru Casa de Comerţ "Unirea";
  • Vouchere pentru alimente de bază - 50 euro la fiecare două luni pentru familii cu cel puţin 2 copii sau monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pentru pensionari cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, pentru persoanele cu venit minim garantat, pentru persoanele cu dizabilităţi;
  • Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale - 30 de euro pentru achiziţionarea de alimente, haine, rechizite;
  • 200 de lei în plus pentru salariul minim;
  • Plus 50% valoarea tichetelor de masă, de la 20,17 lei la 30 de lei;
  • Dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale şi vârstnicii instituţionalizaţi, de la 11 lei/zi la 22 lei/zi;
  • Alocaţia zilnică de hrană creşte de la 12 la 16 lei/zi, respectiv 16,6 lei/zi la 22 lei/zi, în funcţie de vârstă;
  • Se majorează sumele lunare de care beneficiază copiii şi tinerii din sistemul de protecţie specială pentru unele nevoi personale, de la 28 lei la 150 lei;
  • Cresc cu 58,5% sumele acordate anual copiilor şi tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite;
  • Alocaţia lunară de plasament creşte de la 630 lei la 900 lei/lună, iar în cazul copiilor cu dizabilităţi, de la 945 lei/lună la 1.350 de lei/lună;
  • Extinderea Programului de fertilizare în vitro - în 2022 pot aplica 5.000 de persoane;
  • 500 de milioane lei, garanţii pentru Programul "Family Start", până la 75.000 de lei, şi pentru Programul Naţional "Student Invest", până la 50.000 de lei; acest program reprezintă o necesitate care oferă în această perioadă dificilă un sprijin concret tuturor românilor şi companiilor româneşti.

Aceste măsuri vor contribui la echilibrarea economiei şi vor creşte rezilienţa ţării noastre în faţa tuturor posibilelor provocări viitoare.