Ioan Mang
Ioan Mang

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2023

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.107/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2023

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.43 Ioan Mang - declaraţie politică având ca temă "Sprijinirea populaţiei afectate de calamităţi";

Domnul Ioan Mang:

"Sprijinirea populaţiei afectate de calamităţi"

Hotărârea de guvern privind acordarea unor ajutoare de urgenţă pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice deosebite în anul 2023, adoptată de Executiv în şedinţa din 22 iunie, reprezintă unul dintre exemplele concrete în ceea ce priveşte abordarea proactivă a Partidului Social Democrat faţă de problemele cu care se confruntă românii.

Din nefericire, inclusiv în judeţul Bihor există deja numeroase gospodării afectate de ploile abundente sau alte fenomene meteorologice deosebite şi am încredere că demersul Guvernului va fi benefic şi pentru ei şi va combate riscul de excluziune socială pentru cei năpăstuiţi. Este clar că aveam nevoie, în actul de guvernare, de o abordare orientată către oameni, mai ales către cei aflaţi fără vina lor în situaţii extreme, mai ales faţă de cei singuri sau neputincioşi şi sunt sigur că solidaritatea, una dintre valorile fundamentale ale social democraţiei, va fi un element definitoriu în activitatea Executivului condus de Marcel Ciolacu.

Salut, aşadar, această iniţiativă a Executivului, în primul rând pentru faptul că Hotărârea de Guvern adoptată se referă la întreaga durată a anului în curs, dat fiind că, din păcate, ne putem aştepta ca fenomene meteo extreme să mai aibă loc, ceea ce înseamnă că vom fi mai bine pregătiţi pentru a sări în ajutorul celor aflaţi în nevoie urgentă, aşa cum este cazul şi în Bihor.

De asemenea, salut decizia de a elimina bariere birocratice, precum completarea unei cereri, sau efectuarea unei anchete sociale, în condiţiile în care aceste aspecte nu ar face decât să întârzie ajutorul de care oamenii au extremă nevoie în acele momente.