Parliamentary debates

Domnul Culiţă Tărâţă:

Parlamentul ţării a aprobat, după dezbateri tensionate, bugetul de stat pe 2010. Este un buget de mare austeritate, impus nu doar de rigorile actualei crize, dar şi de situaţia economică jalnică în care România se zbate de două decenii. Dacă bugetul statului este unul care se chinuie să ţină sărăcia în frâu şi să n-o lase să explodeze-n stradă, alocaţiile bugetare ale ministerelor nu sunt capabile nici măcar de aşa ceva, lăsând larg deschisă poarta nemulţumirilor sociale.

Oprindu-mă asupra bugetului pe anul în curs al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, trebuie să spun, de la bun început, că el se înscrie în politica de ignorare totală a acestui sector vital al economiei, politică promovată în mod consecvent de toate guvernele care s-au perindat la cârma ţării în ultimele două decenii. În acest an, agricultura beneficiază de 9,087 miliarde lei, respectiv 1,69% din p.i.b. (faţă de 1,74% în 2009) din care 5,43 miliarde lei sunt asigurate din bugetul de stat, iar restul din resurse externe. Parlamentul a avizat bugetul agriculturii, după ce a impus o majorare de 2,1 miliarde lei pentru acest sector al economiei, amendament tonifiant, acceptat de Guvern, pentru acoperirea ajutoarea de stat, dar care nu şi-a găsit până acum sursa de finanţare.

Bugetul agriculturii pe 2010 este la fel de inconsistent ca şi cel din anul trecut. De fapt, cheltuielile efective se rezumă la 3,36 miliarde lei, reprezentând 0,62% din p.i.b., restul reprezentând datorii din 2009. Astfel, 2 miliarde de lei din totalul cheltuielilor bugetare sunt destinate pentru ajutoarele de stat, dar 1,8 miliarde de lei sunt sume restante, pe care producătorii agricoli urmează să le încaseze pentru 2009. După cum preciza ministrul agriculturii, achitarea restanţelor pentru lunile septembrie şi octombrie era prevăzută pentru prima jumătate a lunii februarie, iar restanţele pentru octombrie şi noiembrie, inclusiv subvenţiile datorate crescătorilor de animale, până la sfârşitul acestei luni.

Bugetul pe anul în curs sporeşte şi mai mult nemulţumirea fermierilor, care se văd în situaţia de a nu mai putea să primească ajutoare de stat. Însuşi ministrul agriculturii s-a plâns că bugetul de care dispune în acest an asigură puţine resurse pentru înlocuirea resurselor de stat care, potrivit normelor europene, nu mai pot fi acordate începând din 2010. În asemenea condiţii ne întrebăm în mod firesc: mai există bani pentru a acorda măcar o parte din subvenţii, pe baza finanţării interne? La o asemenea întrebare, ministrul agriculturii răspunde timid, anunţând că ministerul a inventariat toate formele de sprijin care au încetat, dar şi posibilităţile care ar putea să le înlocuiască, precizând că există un proiect al unei legi cadru pentru perioada următoare, capabil să pună la punct acest subiect.

Până în prezent au fost prenotificate la Bruxelles două astfel de forme de sprijin: una pentru bunăstarea animalelor şi o alta de ajutor pentru patrimoniul genetic. Concomitent este investigată posibilitatea acordării unui ajutor de urgenţă, de genul celui instituit în cazuri de criză. Sunt, desigur, măsuri salutare, fără însă un final prea optimist. Sprijinirea ţăranilor de către stat constituie, în acest an, o bătălie care trebuie câştigată cu orice preţ. A nu-i sprijini pe fermieri, înseamnă să-i arunci în ghearele sărăciei absolute, iar agricultura într-un colaps fără ieşire. Oricât de slab ar fi randamentul agriculturii noastre astăzi, recoltele sale împing, an de an, p.i.b.-ul în sus cu 6-10 procente. Ca atare, ar fi o crimă ca micii producători agricoli să nu fie ajutaţi nici măcar cu 1% din produsul intern brut.