Relu Fenechiu
Relu Fenechiu

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.85/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2012

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  1.44 Relu Fenechiu - declaraţie politică: "Agresiunea PDL şi a lui Traian Băsescu împotriva României";

 

Domnul Relu Fenechiu:

"Agresiunea PDL şi a lui Traian Băsescu împotriva României"

Vă voi prezenta pentru început un paragraf dintr-un document considerat ca fiind oficial. "În acelaşi timp, însă, o serie de ameninţări noi, asimetrice, de natură militară şi nonmilitară, inclusiv cele ce se manifestă sub forma agresiunilor psihologice, informaţionale sau informatice tind să sporească sub raportul gradului de pericol şi al probabilităţii de producere şi pot afecta grav starea de securitate a cetăţenilor români, a statului român sau a organizaţiilor din care România face parte. Ele sunt generate preponderent de mediul internaţional, dar şi, într-o anumită măsură, de cel intern". Pentru cine nu a recunoscut de unde provine acest paragraf, precizez că el face parte din documentul intitulat "Strategia de Securitate Naţională a României" - extras din capitolul "Riscuri şi ameninţări" - document elaborat acum 5 ani de către administraţia prezidenţială.

Elemente din aceste riscuri şi ameninţări, mai precis cele care au îmbrăcat forma agresiunilor psihologice şi informaţionale generate de mediul internaţional şi mediul intern au fost vizibile şi practicate împotriva României începând cu ziua de 3 iulie 2012, când, dând dovadă de o crasă iresponsabilitate, europarlamentarul PDL Monica Macovei a lansat în media din România, în cea internaţională, dar şi prin dezinformarea organismelor europene, tema loviturii de stat. Temă preluată şi susţinută ulterior şi de preşedintele suspendat Traian Băsescu, de alţi lideri PDL sau aliaţi ai lor, precum şi de comentatori şi analişti politici externi şi personalităţi ale mediului politic din străinătate.

Această temă, cu multiplele ei derivaţii - accentuându-se pe intoxicarea numită atac la independenţa justiţiei - a produs României prejudicii de imagine incomensurabile, a generat în final ignorarea/anularea opţiunii masivului vot popular de la referendumul din 29 iulie şi, nu în ultimă instanţă, a generat şi prejudicii economice - rămâne ca persoanele competente să stabilească cuantumul prejudiciilor de natură economică.

Ceea ce s-a întâmplat în lunile iulie şi august 2012 în materie de atacuri la adresa României, la adresa guvernului şi la adresa USL şi, repet, deloc în ultimă instanţă împotriva românilor care şi-au îndeplinit îndatorirea civică de a vota la referendum întrece orice închipuire. Lucrurile sunt ştiute şi nu le mai reiau, dar ele nu trebuie uitate.

Mă aşteptam ca măcar în ceasul al 12-lea, aceste denigrări la adresa guvernanţilor să înceteze. Dar în plenul Parlamentului European, cu prilejul dezbaterii privind situaţia din România, europarlamentarii au continuat să arunce cu noroi împotriva României, dezinformând cu nonşalanţă şi prezentând situaţii elucubrante privind ţara noastră.

Astfel, europarlamentarul PDL Cristian Preda a "informat" plenul Parlamentului European că "cetăţenilor din România care muncesc sau studiază într-unul din celelalte 26 de state membre li se contestă dreptul de vot". O astfel de minciună sfruntată poate chiar prinde la unii dintre politicienii din Occident mai puţin informaţi sau poate fi utilizată de cei care au anumite interese obscure. Dar stau şi mă întreb, de cine sunt votaţi atunci parlamentarii din/pentru diaspora (sincer, nu ştiu dacă mai sunt state în UE care au în parlamentele naţionale reprezentanţi ai diasporei) sau cum a reuşit să-şi conserve Traian Băsescu în 2009 funcţia de preşedinte dacă România contestă dreptul de vot al cetăţenilor din diaspora? Vă daţi seama cât de jos se poate coborî logica unui europarlamentar PDL pentru a dezinforma?

Tot în plenul Parlamentului European, Monica Macovei a afirmat că "într-unul din dosare (cele întocmite de procurori după referendum - n.a.) e vorba de alegaţii de 1,5 milioane de voturi furate la referendum". O altă minciună monstruoasă, dar nu în ultimă instanţă şi o desconsiderare a inteligenţei tuturor europarlamentarilor. Pentru că şi în cazul existenţei unor fraude, într-un dosar întocmit fie şi mai multor persoane, nu ar putea exista fizic atâtea voturi fraudate. Dar ce mai contează logica şi bunul-simţ, când România trebuie bombardată informaţional. Şi tot de la Monica Macovei europarlamentarii prezenţi au aflat că actualii guvernanţi "vor să îl dea afară pe procurorul şef care instrumentează dosarele referendumului" (referire la Daniel Morar - n.a.). Evident, o nouă dublă dezinformare grosolană. Nimeni nu a vrut şi nu vrea să dea afară pe nimeni. Iar Monica Macovei nu a suflat niciun cuvânt despre faptul că respectivul procuror are mandatul expirat şi urmează, în mod legal, să fie desemnat un alt procuror şef al DNA. Paradoxal, aceasta e noua minciună grosolană spusă în Parlamentul European, deşi, anterior, inclusiv preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, avea cunoştinţă în ceea ce priveşte mandatele şefilor DNA şi ai Parchetului General şi se pronunţase pentru alegeri transparente.

Nu cred că toate aceste elucubraţii şi dezinformări masive transmise de exponenţii PDL organismelor europene au fost făcute doar pentru a forţa o reîntoarcere la guvernare. PDL nu se poate reîntoarce la guvernare, pentru că se află într-un accentuat proces de dezagregare şi nu mai are nici măcar efectivele umane minime pentru a asigura actul de guvernare. De suportul electoral nici nu mai are rost să amintesc. Îmi pun în această situaţie următoarea întrebare retorică: oare ce alte interese, sau ale cui interese - inclusiv din afara graniţelor - sunt urmărite de către PDL, Traian Băsescu şi bruma lor de aliaţi? Pentru că doar anumite interese oculte pot genera o astfel de stare de disperare încât să arunce cu noroi în România, chiar şi cu fapte care ţin de domeniul absurdului.

Pentru a se evita pe viitor astfel de agresiuni împotriva românilor şi României, cei din PDL trebuie să fie sancţionaţi exemplar de electorat pe data de 9 decembrie 2012.