Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.90/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 2, 2012
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Mircea Irimescu - despre "Destine exemplare"; | ![]() |
||
|
"Destine exemplare" Săptămâna trecută, în comunitatea românească din regiunea Cernăuţi au avut loc două evenimente care ar fi meritat mai multă atenţie din partea presei din ţară. Doresc ca intervenţia mea să suplinească în faţa dumneavoastră neglijenţa de care au dat dovadă mijloacele noastre media. Mai întâi, au avut loc manifestările dedicate omagierii savantului, patriotului şi omului politic Eudoxiu Hurmuzachi, la împlinirea a două sute de ani de la naşterea lui. A fost un potrivit prilej de reflecţie asupra necazurilor româneşti de astăzi şi dintotdeauna, iar bucovinenii, spre onoarea lor, nu l-au ratat. În vremurile de reconstrucţie europeană de după Revoluţia de la 1848, când românii din Principate marcau una dintre realizările strălucite ale istoriei lor (Unirea din 1859), în Bucovina, comunitatea românească locală era implicată într-o acţiune politică cu miză majoră: dezlipirea provinciei din nord-vestul Moldovei de Galiţia, provincie slavă a Imperiului Habsburgic la care fusese ataşată la sfârşitul secolului al XIX-lea. Pentru a reliefa importanţa acestui demers, amintesc că urmările nefireştii alipiri de atunci sunt încă la baza marilor probleme din nordul Bucovinei de astăzi. Eudoxiu Hurmuzachi, exponent al unei familii boiereşti de mari patrioţi, a fost omul providenţial al acestei acţiuni. Şi-a folosit priceperea, prestigiul şi influenţa şi a convins Curtea Imperială din Viena de oportunitatea înfiinţării unei noi "ţări de coroană" autonome în Imperiul Habsburgic. S-au pus astfel bazele unei dezvoltări economice şi sociale fără precedent pentru această regiune mărginaşă. A fost performanţa politică extraordinară a unui român inteligent, corect şi devotat comunităţii pe care o reprezenta. Dar omul politic de mare anvergură care a fost Eudoxiu Hurmuzachi nu s-a mulţumit doar cu atât. Era conştient că Bucovina autonomă are nevoie de consolidare pentru a se putea dezvolta la nivelul potenţialului pe care l-a intuit. Drept urmare, a condus exemplar noua Dietă înfiinţată la Cernăuţi, a strunit tendinţele naţionale centrifuge, a stabilit clar şi optim limitele autonomismelor, chiar dacă prin asta şi-a făcut duşmani chiar din mijlocul neamului de care aparţinea. S-au creat astfel premisele transformării fundamentale a zonei pe care o reprezenta. Pe parcursul unei jumătăţi de secol, Bucovina s-a ridicat de la nivelul unei provincii estice subdezvoltate la cel al unei autentice regiuni central-europene. O astfel de performanţă îi era suficientă pentru a câştiga respectul poporului din care s-a ridicat. Însă n-a fost singura lui mare realizare. Sesizând precaritatea surselor documentare necesare studierii şi scrierii istoriei poporului său, printr-o muncă titanică, a identificat documentele referitoare la români din arhivele vieneze, a plătit din surse proprii oameni care să le copieze şi a oferit patriei sale, România, cea mai importantă colecţie de documente istorice din cultura noastră. Şi, ca supliment, a scris şi o preţioasă sinteză de istorie naţională pe care a publicat-o în mai multe volume într-o limbă de circulaţie europeană (germană). Apoi au urmat manifestările din localitatea Mahala, din fostul judeţ Cernăuţi, prilejuite de dezvelirea bustului Aniţei Nandriş-Cudla, localnică ce a scris tulburătoarea carte "20 de ani în Siberia. Destin bucovinean". Pentru cei ce nu-şi amintesc acest titlu, precizez că este vorba despre lucrarea memorialistică a unei femei din nordul ocupat al Bucovinei, care a fost deportată în 1941, împreună cu soţul şi cei trei copii ai ei, în Siberia. Cartea a fost un adevărat eveniment editorial în România, a primit premiul "Lucian Blaga" al Academiei Române, a înregistrat două ediţii, a fost tradusă în engleză, germană, franceză şi italiană (fără nicio implicare de promovare din partea statului român!) şi se bucură de succes în multe dintre ţările civilizate ale lumii. În cultura română ţăranii ajung cu mare greutate statui. Ei rămân, de obicei, o realitate generică, fără nume, personalităţi şi opere. Iată că această ţărancă bucovineancă a spart barierele şi a răzbit, urcând, prin merite exclusiv personale, pe soclul destinat unui modest bust ce o reprezintă. Aniţa Nandriş-Cudla a găsit o cale literară prin care a tulburat conştiinţe, a spus adevăruri, a pus pe gânduri intelectualii lumii în care trăim. A dat o lecţie uluitoare despre omenie. Este aici vorba şi despre o familie pilduitoare de ţărani români, care a dat culturii române câteva cărţi esenţiale, un profesor universitar (şi încă la Universitatea din Londra!) şi mulţi medici, intelectuali şi patrioţi. Frumuseţea acestei familii vine de la extraordinara solidaritate de care au dat dovadă membrii ei în momentele grele ale unei istorii cu foarte mult iraţional. Împrăştiaţi în lume de vremurile crude, membrii ei s-au regăsit pentru odihna veşnică, venind din Siberia, Anglia şi de aiurea, în cripta comună a unui cimitir bucovinean. În concluzie, avem a ne aminti şi noi, parlamentarii de astăzi, măcar pentru o clipă, de un confrate parlamentar de altădată, care a reuşit să obţină autonomia provinciei sale aflate sub ocupaţie străină şi să-şi aducă o contribuţie esenţială la transformarea acesteia într-o prosperă regiune europeană. Şi despre o femeie simplă şi familia ei exemplară, care au trăit într-una dintre cele mai dificile perioade ale istoriei contemporane, dar şi-au adus o consistentă contribuţie la atât de necesara impunere în lume a unui prestigiu românesc. Să recunoaştem că, absorbiţi de eşecurile noastre în serie, nu ne-ar strica să ne aplecăm asupra unor modele şi destine exemplare din trecutul nostru nu prea îndepărtat. |



