Parliamentary debates

Doamna Ioana-Jenica Dumitru:

"Autoritatea de Supraveghere Financiară, încă o bună ocazie ratată"

Sunt câteva subiecte care au intrat în atenţia publică din România cu eticheta FMI. Unul dintre acestea este subiectul noii Autorităţi de Supraveghere Financiară.

În anul 2009, jumătate din clasa politică, evident aflată în opoziţie, a criticat, din răsputeri, semnarea unui acord de împrumut cu FMI, a deplâns prăpastia economică în care se avânta România, a compătimit, poate pe bună dreptate, îndatorarea generaţiilor viitoare către instituţiile financiare internaţionale.

Nu reproşez această practică, este normal să tragi un mare semnal de alarmă când sistemul din care faci parte are posibilitatea să se autoredreseze economic. Realitatea totuşi ne-a demonstrat, fără milă, că aşteptările noastre faţă de capacităţile economice ale României au fost mult prea mari.

După cum poate ştiţi, FMI nu a absentat din viaţa economico-financiară a României ultimilor 20 de ani, am semnat 8 acorduri de împrumut din 1991 şi până în 2009 şi ne-am angajat, de fiecare dată, să respectăm condiţiile propuse de delegaţiile FMI. De fiecare dată, pe principiul nimic nu este gratuit în această lume, România a avut o călăuză permanentă în reformarea economică care ar fi trebuit să reducă simţitor clivajele între lumea postdecembristă şi eficienţa capitalismului occidental. Aşa-numita perioadă de tranziţie pare însă interminabilă. Progresele pe care România le-a făcut în modernizarea instituţiilor publice sunt, din păcate, timide. Teama publică de FMI pe care orice forţă politică din opoziţie a încercat să capitalizeze s-a format pe parcursul anilor ’90, când patru împrumuturi succesive în valoare de peste două miliarde jumătate de drepturi speciale de tragere (moneda virtuală FMI) au dispărut fără urmă în încercările de reformă structurală la care ne-am angajat.

Vă întreb unde sunt rezultatele acestor bani? Ne-am fi aşteptat să avem astăzi instituţii publice performante, în folosul cetăţeanului, servicii publice la standarde europene şi o piaţă financiară controlată în beneficiul ultim al spaţiului economic românesc şi european.

Deşi poate pe hârtie există progrese mari înregistrate pe aceste planuri, încă înregistrăm deficienţe grave în gestionarea banilor publici. Deşi trebuie să promovăm persoane calificate în managementul autorităţilor de reglementare a pieţelor de capital, aceste funcţii sunt numite în continuare politic, fără a ţine cont de pregătirea sau competenţa persoanelor care le ocupă, ci eminamente de simpatiile politice pe care aceştia le nutresc.

Am considerat necesară o introducere în istoria acordurilor noastre cu Fondul pentru a elimina posibilitatea emiterii unor opinii ipocrite din partea colegilor care reprezintă partidele parlamentare care au deţinut într-o formulă sau alta puterea în ultimii 23 de ani. Responsabilitatea pentru implementarea acordurilor de împrumut pe care le-am amintit vă aparţine tuturor în egală măsură. O altă responsabilitate care vă aparţine în întregime este modalitatea în care se va forma noua instituţie de supraveghere a pieţelor financiare din România.

În primul rând, vreau să calific această măsură ca salutară. Cred că unificarea CSSPP, CSA şi CNVM este o măsură pozitivă în ansamblu. Se înscrie în raporturile pe care le avem cu instituţiile financiare internaţionale şi ar fi putut fi o ocazie bună de a face o tranziţie către profesionalizarea celor care au şansa să ocupe funcţii în consiliul de administraţie al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Eu cel puţin consider această ocazie ratată şi voi încerca să vă explic pe scurt de ce. În primul rând, ASF-ul este, conform legislaţiei, o instituţie publică autonomă, independentă cu personalitate juridică, sub control parlamentar. Controlul parlamentar, cel puţin cum îl interpretez eu, se referă exclusiv la relaţia între această instituţie şi cei pe care noi îi reprezentăm în Parlament. Articolul 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 precizează foarte clar: ASF nu va solicita şi nici nu va accepta instrucţiuni de orice natură de la nicio instituţie în exercitarea atribuţiilor ce îi revin prin lege.

Atribuţiile Parlamentului în numirea membrilor consiliului de administraţie al ASF ar trebui să urmeze câteva principii foarte clare: competenţa, experienţa şi profesionalismul. O privire mai atentă asupra ordonanţei de înfiinţare a ASF care ieri v-a fost supusă atenţiei relevă, din nefericire, faptul că niciunul din cele trei principii nu are o importanţă în procesul de numire a membrilor CA. Experienţa de 10 ani în domeniu a fost eliminată ca condiţie necesară pentru selecţia candidaţilor. Studiile de specialitate economică au fost înlocuite cu studii universitare de lungă durată, o exprimare vagă, care lasă mult loc de interpretare. Iată cum am ratat ocazia de a depolitiza Consiliul de Administraţie al singurei autorităţi publice care reglementează piaţa financiară. Aceşti membri, cu o vastă responsabilitate faţă de pieţele pe care le reglementează, răspund în continuare în faţa intereselor de partid. Dacă pare de necrezut, vă rog să verificaţi cine ocupă încă aceste funcţii în CSA, CSSPP şi CNVM la ora actuală. Astfel înţelegem noi asigurarea autonomiei şi independenţei acestor instituţii. Eu am încredere în colegii mei din comisiile de buget şi comisiile de politică economică din Parlament că vor da dovadă de profesionalism în audierea candidaţilor la Consiliul de Administraţie al ASF. Dar, din păcate, nu este de ajuns. Când numirile sunt făcute pe criterii politice, această nouă instituţie, care ar fi putut însemna un nou început pentru stabilirea unor standarde de urmat în gestionarea managementului instituţiilor publice, rămâne o simplă formă fără fond, ca multe altele din sistemul nostru public.

Îmi pare sincer rău că nu am găsit înţelepciunea necesară să respectăm într-adevăr recomandările FMI şi să interiorizăm cu adevărat substanţa acestor recomandări. Într-un stil caracteristic am reuşit să tratăm cu aceeaşi superficialitate şi acest subiect de maximă importanţă.