Gheorghe Ciobanu
Gheorghe Ciobanu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.50/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 16, 2013

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.44 Gheorghe Ciobanu - declaraţie politică cu tema: "Economia României, pe drumul cel bun";

 

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Economia României, pe drumul cel bun"

Uniunea Social Liberală are drept ţintă principală repornirea economiei româneşti. Numai de acest lucru depinde dacă viaţa românilor se va îmbunătăţi sau nu. Putem da noi dovadă de oricâtă orientare către măsuri sociale proactive, care să-i încurajeze pe oameni, dacă economia nu funcţionează aşa cum trebuie, nu vom putea finanţa măsurile care să crească nivelul de trai. De aceea, este extrem de important să monitorizăm starea economiei naţionale.

Ştirea cea mai importantă a ultimei perioade este faptul că avansul economic pentru 2012 al României este de 0,7%, faţă de 0,2% cât fusese prognozat de Institutul Naţional de Statistică. Asta înseamnă că ţara noastră a produs cu peste 600 de milioane de euro mai mult decât s-a spus, adică aproape 30 de euro pe cap de locuitor. Sunt bani care pot finanţa creşterile de pensii şi de salarii care s-au produs la începutul anului: reîntregirea salariilor bugetarilor la nivelul de dinainte de vara lui 2010 şi tăierile aberante ale Guvernului Boc şi indexarea pensiilor cu 4%.

Creşterea economică de 0,7% face din România una dintre ţările europene cu cel mai mare avans în 2012. Asta dacă ne gândim că, per total, economia Uniunii Europene a scăzut cu 0,2% anul trecut, iar zona euro chiar cu 0,5%. E un rezultat economic relativ moderat, dar important în contextul european. Pentru acesta, Guvernul Ponta merită să fie lăudat, dacă ne gândim că a preluat conducerea unei ţări băgate în recesiune de executivele Boc şi Ungureanu, care generaseră două trimestre consecutive (ultimul din 2011 şi primul din 2012) de contracţie economică.

Veştile bune nu se opresc aici, pentru că premierul a anunţat săptămâna trecută o creştere cu 7,81% a încasărilor bugetare pe primul trimestru prin comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalele motoare ale acestei creşteri de venituri au fost accizele, TVA-ul şi încasările din contribuţiile angajaţilor. Putem trage două concluzii importante, ambele pozitive: ANAF-ul a început să-şi facă mai bine datoria, iar românii încep să câştige mai mult, de vreme ce încasările de pe urma contribuţiilor din salariile lor au fost cu peste 10% mai mari.

Informaţia cea mai bună este însă faptul că încasările bugetare au crescut cu 7,81%, prin comparaţie cu ţinta impusă de 6,5%. Asta înseamnă că încasăm mai bine decât ne-am propus, ceea ce face ca toate speculaţiile privind incapacitatea Executivului de a asigura plata salariilor şi pensiilor să fie total neavenite. E un merit deopotrivă al premierului, al ministrului de finanţe, dar şi al noii conduceri a fiscului. O nouă abordare a adus după sine şi o creştere a eficienţei.

Veşti bune vin şi dinspre industria românească - exporturile, după primele trei luni ale anului, sunt cu 8,1% mai mari decât în aceeaşi perioadă din 2012. O cifră cu atât mai impresionantă cu cât vine pe fondul unei contracţii a principalei pieţe de desfacere pe care o avem - ţările din Zona euro. Ne aflăm la un minim al ultimilor ani când vine vorba de diferenţa dintre valoarea mărfurilor importate şi a celor exportate. E un semnal puternic pozitiv, care arată că, dincolo de calcule financiare, economia reală funcţionează ceva mai bine. Cred sincer că ne apropiem de un moment de inflexiune extrem de important în istoria economiei româneşti - în 4-5 ani putem ajunge în situaţia în care să exportăm mai mult decât importăm.

Concluzia acestei declaraţii politice se doreşte a fi una pozitivă: economia românească nu s-a redresat încă, dar, sub Guvernul Ponta, sunt semne încurajatoare că lucrurile se îndreaptă în direcţia pe care ne-o dorim cu toţii. Dacă vom reuşi să stimulăm sectoare economice cheie (agricultura, industria energetică sau industria producătoare de bunuri de larg consum), avem toate şansele ca în următorii ani să ajungem la creşteri economice sustenabile, care să asigure, la rândul lor, o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ale oamenilor.