Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.55/2013
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 23, 2013
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Ştefan-Alexandru Băişanu - declaraţie politică cu titlul: "Tinerii întreprinzători susţinuţi prin cât mai multe măsuri ale guvernului"; | ![]() |
||
|
Domnul Ştefan-Alexandru Băişanu: "Tinerii întreprinzători trebuie susţinuţi prin cât mai multe măsuri ale guvernului" În afară de măsurile de simplificare şi recredibilizare a sistemului fiscal din România, pe care Guvernul USL le-a luat deja în discuţie şi pe care le va implementa în perioada imediat următoare, pentru a putea susţine şi impulsiona economia şi iniţiativa privată, mai sunt, de asemenea, necesare şi o serie de măsuri de sprijinire şi de stimulare a IMM-urilor. Cred că este foarte important pentru noi, ca liberali, şi, implicit, pentru Guvernul USL, să avem în vedere, cu prioritate, un anumit segment din zona privată, adică să găsim cele mai bune soluţii şi pentru tinerii care intenţionează să iniţieze o afacere. În acest sens, am făcut zilele trecute primele demersuri prin măsurile guvernamentale adoptate: astfel, Guvernul USL a aprobat prelungirea programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri pentru perioada 2013-2020, pentru un număr de cel puţin 550 de beneficiari în fiecare an. Cu alte cuvinte, din bugetul aprobat anual, Ministerul Economiei va avea misiunea de a asigura tinerilor care vor aplica pentru acest program sumele necesare pentru plata alocaţiilor financiare nerambursabile necesare. Înscrierea în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri începe din 22 aprilie, iar bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2013 este de 25 de milioane de lei. Programul se adresează întreprinzătorilor debutanţi, care au vârsta de până la 35 de ani, înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată şi nu au mai fi beneficiat de finanţare în cadrul acestui program. Tipurile de facilităţi pentru microîntreprinderi cuprind acordarea de către Ministerul Economiei de alocaţii financiare nerambursabile, garanţii oferite de Fondul naţional de garantare al creditelor pentru IMM-uri, precum şiscutirea, în anumite condiţii, de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori. PNL crede că responsabilitatea de a susţine necondiţionat dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii - care au o contribuţie fundamentală la crearea de noi locuri de muncă -, precum şi susţinerea clasei de mijloc, prin dezvoltarea spiritului antreprenorial la nivelul tinerilor, sunt deziderate cărora trebuie să li se acorde prioritate în plan guvernamental. Cred că mai sunt foarte multe de făcut, pentru a putea pune lucrurile pe făgaşul lor normal în privinţa atragerii investiţiilor şi a creării unui mediu privat prietenos şi atractiv, dar cred că orice decizie a Guvernului USL, care are sau va avea în perioada următoare rolul de a crea noi locuri de muncă şi, mai ales, de a susţine tinerii cu iniţiativa de a-şi dezvolta o afacere în propria lor ţară, reprezintă, într-adevăr, un lucru de bun augur, care merită evidenţiat şi, evident, sprijinit pentru a putea fi continuat. Noi, liberalii, am considerat dintotdeaunacă stimularea şi susţinerea iniţiativei private reprezintă cel mai eficient ingredient al dezvoltării economiei şi de aceea vom promova politicile liberale, care sunt convins că au şi cele mai bune efecte în acest sens. |



