Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 5, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.126/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 5, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 5, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Alexandra Presură - declaraţie politică despre "Demersuri legislative concrete pentru dezvoltarea educaţiei naţionale"; | ![]() |
||
|
"Demersuri legislative concrete pentru dezvoltarea educaţiei naţionale" Educaţia împreună cu sănătatea sunt domeniile vitale ale dezvoltării României, finanţarea corespunzătoare a acestora fiind în măsură să ne confere premisele unui popor educat şi sănătos, precum şi menţinerea tinerilor în ţară. În acest sens, am susţinut şi am votat o serie de legi importante, care să crească calitatea învăţământului românesc. Cea mai importantă dintre acestea este Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a permis majorarea consistentă a salariilor profesorilor, care sunt în prezent cu 40% mai mari faţă de decembrie 2017. Majoritatea parlamentară PSD a reuşit până acum să finalizeze multe alte iniţiative legislative benefice pentru standardizarea europeană a educaţiei româneşti. Una dintre acestea este Legea nr. 176/2018 privind internshipul, prin stabilirea modalităţii de efectuare a programelor de internship pentru persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani. Scopul acestei legi, intrate recent în vigoare, este dezvoltarea aptitudinilor profesionale în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor din domeniul în care se organizează Programul de internship, al dobândirii de experienţă profesională şi al facilitării tranziţiei de la sistemul de educaţie la piaţa muncii. Un alt act normativ important pentru educaţie este adoptarea Programului guvernamental "Investeşte în tine", care permite tinerilor să acceseze credite cu dobândă zero pentru a investi în educaţie, respectiv pentru a primi banii necesari achitării studiilor şi a celorlalte cheltuieli aferente. Altă reglementare concretă adoptată de Parlament a fost aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi. Este o lege extrem de benefică pentru unităţile de învăţământ, deoarece s-a stabilit că în urma experimentelor efectuate anii trecuţi, în şcolile din program participarea elevilor la cursuri a crescut cu 42% faţă de perioada anterioară. În acest fel, va scădea considerabil rata abandonului şcolar, iar elevii din mediul rural şi cei proveniţi din familii cu dificultăţi materiale vor avea şanse sporite de a absolvi învăţământul obligatoriu şi a se integra ulterior în câmpul muncii. O altă iniţiativă legislativă, care a fost semnată şi de mine, se referă la accesul la educaţie al copiilor care nu au acte de identitate sau CNP. Se urmăreşte astfel completarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, iar dacă propunerea va deveni lege, aceşti copii vor putea fi înscrişi în sistemul de învăţământ general obligatoriu. Priorităţile guvernamentale se regăsesc în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, PNDL, prin care se vor construi în acest an zeci de creşe şi grădiniţe noi şi, de asemenea, vor fi modernizate sute de unităţi de învăţământ, investiţii aflate deja în desfăşurare în toată ţara. Ministerul Educaţiei Naţionale are în derulare o serie de alte iniţiative benefice pentru dezvoltarea sistemului educaţional. Una dintre acestea este implementarea Proiectului privind învăţământul secundar în România, care vizează asigurarea unei educaţii de calitate pentru toţi copiii. Acest proiect va finanţa acţiuni concrete pentru reducerea abandonului în învăţământul secundar şi terţiar, dar şi în scopul creşterii ratei de promovare a examenului de bacalaureat. Totodată, MEN are în intenţie includerea mai multor universităţi din România în Programul-pilot de constituire a unor reţele de universităţi europene de excelenţă, finanţat prin Programul Erasmus. Acestea ar urma să aibă programe de studiu aliniate, astfel încât studenţii să poată să urmeze semestre în mai multe universităţi din străinătate. Nu în ultimul rând, Guvernul a lansat în acest an Programul de cercetare "Performanţă Instituţională", care vizează dezvoltarea instituţională pentru creşterea performanţei institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare şi a universităţilor de stat, cu un buget previzionat de 500 de milioane de lei, până în anul 2021. Sunt convinsă că angajaţii din învăţământ apreciază eforturile guvernamentale şi parlamentare ale PSD de a le oferi condiţii optime pentru dezvoltarea unui act educaţional de calitate, iar în noua sesiune parlamentară vom continua adoptarea unor legi pozitive pentru profesori, elevi şi părinţi! |


