Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.24/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 27, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Dumitru Oprea - declaraţie politică "Dragnea vede justiţia ca pe o moşie proprie!"; | ![]() |
||
|
"Dragnea vede justiţia ca pe o moşie proprie!" Ceea ce opoziţia spune de doi ani începe să devină realitate. Ordonanţele de urgenţă privind justiţia, de săptămâna trecută, vin să împlinească visul lui Liviu Dragnea, de a pune mâna pe încă una dintre puterile în stat. De aceea, PNL face toate demersurile pentru a sesiza Comisia de la Veneţia, pentru a opri acest tăvălug. Momentul de cotitură în care se află România este de maximă gravitate, iar modul în care se duce bătălia pentru subordonarea justiţiei în numele unui singur om este tot mai sofisticat. Capcana în care au intrat inclusiv aliaţii politici ai lui Dragnea este că nu urmăreşte amnistia sau graţierea membrilor coaliţiei, ci aservirea sistemului judiciar în folos propriu. Nici liderii ALDE nu au prea multe motive de optimism în privinţa adevăratelor intenţii ale lui Liviu Dragnea şi ale celui care le pune în operă, Tudorel Toader! Nu "îndreptarea abuzurilor" îi fac nopţile albe preşedintelui PSD. Ţintele sale sunt pur personale - să scape de dosare şi de condamnări - anularea sentinţei definitive din dosarul Referendumului, precum şi tragerea pe linie moartă a anchetelor Tel Drum sau Belina. Iar pentru ca ţintele să fie atinse, trebuie să aibă controlul asupra Secţiei speciale de investigare a magistraţilor, încătuşând astfel justiţia. De aceea, suntem datori, ca opoziţie parlamentară, să îi susţinem pe magistraţi în protestul lor şi să găsim căile legale pentru a anula ordonanţele de urgenţă toxice date de guvernarea Dăncilă. Partenerii noştri europeni cunosc adevărata natură a masacrului statului de drept, pusă în operă de coaliţia PSD-ALDE. În plan extern, am văzut că "împăratul este gol". Dragnea a fost huiduit la Congresul socialiştilor europeni, iar mesajul liderului Frans Timmermans a fost foarte clar - dacă vrea să fie parte dintr-un club european, "Liviu" trebuie să îi respecte regulile. Aşa că preşedintele coaliţiei s-a întors de la Congres cu ameninţarea că atât PSD, cât şi ALDE sunt la un pas de a fi excluse din familiile lor politice europene. Între timp, noi, în ţară, trebuie să avem un singur scop, să nu-i permitem lui Dragnea să ne scoată din Europa! |


