Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.101/2019
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 18, 2019
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.44 | Natalia-Elena Intotero - declaraţie politică intitulată "Forumul Românilor de Pretutindeni trebuie să devină o tradiţie!"; | ![]() |
||
|
Doamna Natalia-Elena Intotero: "Forumul Românilor de Pretutindeni trebuie să devină o tradiţie!" Ediţia 2019 a Forumului Românilor de Pretutindeni a fost un eveniment de succes, iar evenimentul trebuie să devină o tradiţie, pentru că este o întâlnire necesară a românilor noştri de peste hotare. În ediţia din acest an, au fost două zile de discuţii şi o zi de vizite. Deschiderea oficială a avut loc joi, 5 septembrie, în prezenţa doamnei Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, şi a reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale, Institutului Limbii Române, ILR, Bisericii Ortodoxe Române, BOR, Ministerului Fondurilor Europene, Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Turismului dar şi reprezentanţilor Parlamentului României. Temele abordate în prima parte a dezbaterilor au fost: educaţia copiilor români din afara graniţelor, dezvoltarea învăţământului în limba română, prin conlucrarea cu comunităţile religioase şi prin utilizarea noilor tehnologii, finanţările nerambursabile şi campaniile de promovare a României şi a turismului românesc. Vineri, 6 septembrie, discuţiile au continuat pe următoarele subiecte: prevenirea abuzurilor asupra persoanelor vulnerabile, serviciile consulare, votul în străinătate, fondurile europene disponibile pentru românii din diaspora, responsabilitatea de a informa corect şi fenomenul de combatere a ştirilor false, iar sesiunea de discuţii a fost încheiată cu prezentarea finanţărilor nerambursabile acordate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Prezidiul a fost format din oficiali ai următoarelor instituţii: Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Fondurilor Europene, Parlamentul României, TVR şi AGERPRES. Sâmbătă, 7 septembrie, invitaţii Forumului au avut program cultural - vizită la Palatul Parlamentului, Palatul Patriarhiei şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", obiective cheie pentru identitatea ţării noastre. Ziua a fost încheiată cu o cină festivă, la care s-au schimbat păreri şi concluzii. Astfel de întâlniri sunt extrem de importante pentru românii noştri de pretutindeni, dar deopotrivă şi pentru România, pentru că numai prin contact direct şi comunicare putem veni cu soluţii cât mai apropiate de nevoile lor. |


