Parliamentary debates

Doamna Ana Birchall:

"Toleranţă zero faţă de violenţa de orice fel. Combaterea violenţei domestice trebuie să devină un angajament ferm şi neîntrerupt pentru întreaga societate"

Întotdeauna am considerat că una dintre cele mai apăsătoare probleme din societăţile democraţiilor emergente este cea a violenţei. Fie că vorbim de violenţă fizică, psihică, economică sau de orice altă natură, cel mai des întâlnite victime sunt şi cel mai puţin capabile de apărare, femeile şi copiii. Nici România, din păcate, nu este ocolită de repercusiunile acestui flagel, împotriva căruia avem datoria să luptăm împreună şi să ne implicăm fiecare, indiferent de zona sau de domeniul în care activăm.

În declaraţia politică de astăzi, aş dori să readuc în atenţia dumneavoastră situaţia în care ne aflăm, în încercarea noastră de a combate flagelul violenţei domestice. Statisticile oficiale devoalează o realitate tristă - la fiecare 30 de secunde, în România, o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic, începând cu vârsta de 15 ani. În ciuda acestor realităţi, cifrele oficiale cuprind doar cazurile de violenţă care ajung în atenţia autorităţilor, foarte multe alte cazuri nefiind raportate de victime, fie de teamă, fie de ruşine, de reacţia celor din jur.

Astfel, data de 25 noiembrie, desemnată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite ca Ziua internaţională a eliminării violenţei împotriva femeilor, aduce în prim-plan această problemă de proporţii endemice. Violenţa împotriva femeilor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase şi urgente probleme ale tuturor timpurilor. În fiecare colţ al lumii, efectul real şi dăunător pe care violenţa îl are asupra femeilor împiedică drumul spre dezvoltare, pace şi egalitate de şanse.

Mai mult decât atât, fenomenul violenţei este foarte prezent şi în rândul copiilor. Conştienţi sau nu, abuzul împotriva copiilor constituie una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului în întreaga lume, dar, în acelaşi timp, una dintre faptele cel mai rar sancţionate de autorităţi, deşi reprezintă una dintre cele mai mari ameninţări la adresa păcii şi dezvoltării armonioase într-o societate. Ieri, pe data de 20 noiembrie, am aniversat Ziua internaţională a drepturilor copilului, un motiv în plus pentru a conştientiza că, încă în multe locuri din lume, copiii sunt vulnerabili în faţa abuzurilor. Respectarea drepturilor celor mici este nu doar o responsabilitate, ci o obligaţie pe care o avem ca adulţi. Protejarea copilăriei şi dezvoltarea armonioasă a celor mici sunt fundamentale în procesul de devenire a copiilor în oameni maturi, demni şi responsabili.

Violenţa împotriva copiilor creează costuri enorme pentru comunităţile, pentru naţiunea şi pentru întreaga societate care tolerează astfel de fenomene. În România, studiile arată că cel puţin un copil din zece este victima unei forme de violenţă. De-a lungul ultimilor ani, numărul cazurilor raportate a crescut îngrijorător de mult, fiind înregistrate anual aproximativ 12.000 de cazuri de abuz, de neglijare ori de exploatare a celor mici. O problemă extrem de dificilă apare atunci când violenţa împotriva copiilor, alături de toate formele pe care ea le îmbracă - violenţa fizică, verbală, psihologică - sunt în mare măsură comportamente tolerate şi acceptate la nivelul societăţii.

Aşadar, trebuie să facem şi mai mult pentru a răspunde la strigătele de ajutor ale femeilor şi ale copiilor care cad victime violenţei domestice. Suntem cu toţii conştienţi că trebuie să muncim în continuare cu o şi mai mare perseverenţă, pentru a eradica abuzurile îngrozitoare care se produc zilnic asupra femeilor sau asupra celor mici. În definitiv, violenţa împotriva femeilor sau împotriva copiilor afectează drepturile fundamentale ale omului la viaţă, la siguranţă, la libertate, la demnitate, la integritate fizică şi psihică. Nu există categorii sociale în care violenţa domestică să nu fie un risc, aceasta predomină în toate păturile sociale, indiferent de nivelul de educaţie, situaţie financiară, vârstă sau religie.

În calitate de parlamentar de referinţă al Legislativului român la Consiliul Europei, pentru problema eliminării violenţei împotriva femeilor, m-am luptat pentru ratificarea şi semnarea Convenţiei de la Istanbul. A fost un proiect de suflet, la care am ţinut enorm şi pentru realizarea căruia m-am dedicat fără ezitare. Mă bucur că astăzi România se află alături de statele semnatare şi că toate eforturile instituţionale şi personale au dat rezultate.

Violenţa împotriva femeilor a reprezentat în ultimele decenii unul dintre fenomenele cu cele mai grave consecinţe asupra dezvoltării armonioase a unei societăţi, întrucât nu afectează doar o anumită categorie socială sau o anumită regiune, ci poate afecta orice persoană, din orice colţ al lumii. Din păcate, şi România se numără printre ţările care se confruntă cu consecinţele distrugătoare ale violenţei, pornind de la violenţa domestică, violenţa împotriva femeilor sau violenţa împotriva copiilor.

Anul trecut, la propunerea mea, Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a iniţiat un grup de lucru, dedicat monitorizării implementării Convenţiei de la Istanbul. Din acest grup fac parte reprezentanţi ai Guvernului, ai Parlamentului, ai organizaţiilor internaţionale, ai ONG-urilor şi ai mass-media.

Printre priorităţile identificate de grupul de lucru se numără: introducerea ordinului de restricţie emis de urgenţă, de organele de poliţie, pentru a asigura protecţia imediată a victimei; procedurile ex parte şi ex officio; registrul unic pentru victime şi pentru agresori; servicii pentru victime; servicii de consiliere pentru agresori; informare, educare şi specializare; alocarea de sume de la bugetul de stat pentru adresarea violenţei.

De asemenea, sunt conştientă de obstacolul existent la nivelul armonizării legislative a Convenţiei şi depinde de noi să întreprindem toate demersurile necesare, astfel încât acest instrument de emancipare şi de modernizare legislativă să sprijine obiectivul eradicării violenţei de orice natură în România, cu atât mai mult cu cât anul 2017 este declarat de Comisia Europeană ca anul cu acţiuni dedicate combaterii violenţei împotriva femeilor.

În anul 2018, cât şi în anul 2019 putem face paşi importanţi în lupta împotriva violenţei, prin adresarea acestor priorităţi. Mai mult, în cadrul Parteneriatului Global, România poate organiza o conferinţă internaţională pe tema violenţei domestice, cu scopul de a încuraja împărtăşirea de exemple de bune practici, temă care poate fi inclusă în priorităţile exercitării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Cred că România are voinţa politică şi expertiza pentru a preveni şi a combate violenţa împotriva femeilor şi a copiilor şi cred că fiecare dintre noi poate contribui pentru a avea copii protejaţi, sănătoşi şi fericiţi. Numai împreună cu dumneavoastră, societatea civilă, reprezentanţi ai instituţiilor şi ai organismelor naţionale şi internaţionale, putem combate eficient fenomenul violenţei de orice fel.

Închei prin a spune ca mesajul nostru de astăzi către femeile şi copiii care încă suferă în tăcere trebuie sa fie următorul: nu sunteţi singuri! Vom munci şi vom lupta până când violenţa domestică va rămâne doar un vis urât dintr-o altă epocă, astfel încât generaţiile care vin să nu mai aibă memoria acestor cicatrice de pe faţa societăţii. Numai împreună putem spune cu adevărat un NU hotărât violenţei, pentru că în orice moment şi la orice nivel violenţa naşte violenţă.