Parliamentary debates

Domnul Constantin Avram:

"Confruntarea generaţiilor"

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

A trecut un an de guvernare a alianţei PSD-ALDE, majoritară în Parlamentul României, generatoare a două Guverne, Grindeanu şi Tudose, şi, dincolo de reuşitele actului de guvernare sau nereuşitele acestuia, o singură caracteristică se poate alipi acestui an de guvernare: contestarea violentă a măsurilor luate de Guvernul României, indiferent de natura acestora, prin manifestaţiile ilegale permanente desfăşurate în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Protestele, aşa-zis spontane, au fost foarte bine organizate şi potrivit presei, finanţate din exterior prin intermediul ONG-urilor, unele de utilitate publică, care au interpretat partitura externă pe măsura susţinerii financiare obţinute!

Principala temă abordată de protestatari a fost, evident, lupta împotriva corupţiei, temă pentru care primim "indicaţii preţioase" de la unele ambasade, de la Uniunea Europeană, de la cine vrem sau nu vrem...!

La sfârşitul anului 2017, protestatarii au abandonat tema corupţiei în favoarea temei Legilor justiţiei adoptate de Parlamentul României.

Demn de reţinut este faptul că majoritatea protestatarilor au sub 40-45 de ani, care la momentul Revoluţiei Române erau copii de şcoală generală, cel mult de liceu. Şi astăzi sunt tot copii... dar ai generaţiei care le-a obţinut libertatea şi pe care o contestă vehement!

Ca orice om normal al generaţiei care a readus România la democraţie, mă întreb, dacă noi, generaţia părinţilor lor, am explicat suficient de clar ce înseamnă libertatea într-o democraţie? Sunt convins că generaţia Revoluţiei Române a ratat lecţia de democraţie a copiilor ei.

Am ratat explicaţia simplă a faptului că Parlamentul a fost, este şi va rămâne singura instituţie democratică cu reprezentare de 100% a poporului român, că este suveran, că legiferează şi că asigură stabilitatea ţării.

Am ratat explicaţia simplă a faptului că, într-o reală democraţie, libertatea unui individ nu trebuie să limiteze libertatea celorlalţi membri ai societăţii.

Am ratat explicaţia simplă a faptului că, într-o reală democraţie, legea votată de Parlament, de o majoritate din Parlament, trebuie respectată, chiar dacă se referă la adunările publice şi nu convine cuiva.

Am ratat explicaţia simplă a faptului că slujirea altor interese externe potrivnice românilor, se numeşte trădare naţională.

Am ratat explicaţia simplă a faptului că iubirea de ţară se simte şi se împărtăşeşte celorlalţi conaţionali şi că nu este un sentiment uzat, demodat, sau lipsit de conţinut.

Noi, aceia din generaţia părinţilor lor, am ajuns în situaţia în care înţelegem clar că exponenţii generaţiei copiilor noştri, care au înţeles corect valenţele şi virtuţile democraţiilor occidentale, au părăsit de mult această ţară, performând profesional şi social în alte ţări. Îmi este greu să cred că aici au rămas numai componentele contondente ale aşa-zisei democraţii: interesul, ura, lipsa de solidaritate, negarea valorilor naţionale, intoleranţa şi subordonarea interesată la poftele economice ale străinilor care nu se mai limitează sau nu se mai rezumă de mult numai spaţiului economic...

Am uitat că au mai rămas impertinenţa, tupeul şi lipsa bunului simţ, care izvorăsc din educaţia familială. Dar despre ce educaţie din familie mai putem vorbi în zilele noastre? Sau de care familie?

Toate astea slăbesc unitatea naţiunii române, ne subminăm singuri suveranitatea şi demnitatea, atâta cată mai este, naţională, şi riscăm să ne transformăm dintr-o naţiune de sine stătătoare într-un popor... şi atât! Atunci vom constata că preţul plătit a fost prea mare şi că nu mai putem recupera ce am pierdut...!