Parliamentary debates

Domnul Găvrilă Ghilea:

"Când vorbim de redevenţă, nu e loc de reverenţă..."

În statisticile europene, în ultimii ani, România a devenit campioana creşterii preţurilor la carburanţii auto, mecanismele intrinseci ale acestui veritabil paradox economic nefiind încă destul de clar desluşite.

Când, în doar jumătate de an, preţurile de vânzare cu amănuntul la benzine şi motorine s-au majorat cu aproape 12%, de vină nu poate fi numai oscilaţia cotaţiei ţiţeiului pe pieţele internaţionale.

Desigur, la staţiile de carburanţi din unele ţări europene pot fi întâlnite şi preţuri cu amănuntul mai mari decât în România, dar, raportate la salariile medii nete ale cumpărătorilor occidentali, acestea sunt mult mai uşor de suportat.

Conform analiştilor financiari ai pieţelor de profil, care au despicat firul evidenţei în patru, paradoxul românesc este pe cale să fie descifrat: preţurile fără taxe ale carburanţilor comercializaţi în ţara noastră se menţin peste media practicată în Uniunea Europeană, în timp ce taxele aplicate de stat se situează printre cele mai modice din spaţiul comunitar.

Cu toate acestea, deşi se alimentează premisa că, la comerţul cu carburanţi auto, România încurajează un nivel de taxare mai redus faţă de alte ţări, ponderea accizelor şi a taxei pe valoarea adăugată depăşeşte jumătate din valoarea preţurilor cu amănuntul la benzine şi motorine, ceea ce le face aproape insensibile la influenţele favorabile ale cotaţiilor bursiere.

Sesizat în legătură cu anomaliile din sectorul de desfacere a carburanţilor, Consiliul Concurenţei a demarat o investigaţie, analizând preţurile cu amănuntul din România prin raportare la cele practicate pe pieţele europene, ajungând la concluzia că, pe plan naţional, s-a consolidat o structură de oligopol, cea mai mare parte a ofertei fiind concentrată în portofoliul unui număr restrâns de companii petroliere, întâmplător niciuna cu capital majoritar românesc.

Faptul că România deţine încă importante resurse petroliere, precum şi o infrastructură complexă de prelucrare şi rafinare a acestora pare să nu mai aibă vreo relevanţă care să tempereze preţurile cu amănuntul practicate la pompe.

Şi nici nu va avea, atâta vreme cât, deşi redevenţele încasate de statul român pentru concesionarea pe jumătăţi de secole a zăcămintelor de hidrocarburi sunt insignifiante, cuantumul lor este înmulţit cu zece în formula preţului de cost al carburantului auto.

Doar o taxare raţională şi fezabilă a exploatării acestor resurse ar putea relaxa fiscalitatea produsului final, implicit şi efortul financiar al fiecărui contribuabil, care trebuie să se asigure că statul percepe redevenţă fără nicio reverenţă...