Claudiu-Vasile Răcuci
Claudiu-Vasile Răcuci

Sittings of the Chamber of Deputies of November 27, 2019

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.130/2019
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 27, 2019

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.45 Claudiu-Vasile Răcuci - declaraţie politică: "Revoluţia română s-a încheiat în anul 2019!";

Domnul Claudiu-Vasile Răcuci:

"Revoluţia română s-a încheiat în anul 2019!"

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea regimului comunist şi din momentul în care am început sădirea primilor germeni ai democraţiei româneşti. Vreme de trei decenii, România a stat sub povara partidului-stat, moştenitorul obiceiurilor vechiului regim şi urmaşul inamicilor democraţiei - PSD. În tot acest răstimp, progresele înregistrate de România au fost lente şi neconvingătoare, pentru că orice pas făcut în faţă de către forţele democratice a fost imediat demolat de către foştii nomenclaturişti, de gaşca de socialişti de caviar care au capturat ţara. Lipsa de dezvoltare şi de modernizare a împins peste graniţele ţării peste 4 milioane de români, care nu au mai avut încredere că ţara lor poate să scape din ghearele urmaşilor partidului comunist.

România modernă este meritul Partidului Naţional Liberal, al partidului care a înfăptuit Marea Unire şi care a adus modernizarea reală a tuturor instituţiilor statului. În anul 2019, Partidul Naţional Liberal şi-a asumat din nou să salveze ţara, de această dată din strânsoarea PSD. Ne-am angajat să salvăm România şi am reuşit! Am început în 26 mai, atunci când am trimis în Parlamentul European cea mai profesionistă echipă de europarlamentari şi când, prin Referendumul iniţiat de preşedinte, am reuşit să salvăm ceea ce se mai poate salva din independenţa justiţiei române. Am continuat în toamna anului prin demiterea celui mai umilitor guvern pe care l-a avut ţara noastră şi atunci am reuşit să instalăm un guvern liberal, suplu şi eficient, proeuropean, condus de Ludovic Orban.

De departe cea mai puternică acţiune de curăţire a României a avut loc în 24 noiembrie 2019, atunci când candidatul PNL la preşedinţia ţării, domnul Klaus Iohannis, a reuşit să zdrobească ultimele zvâcniri ale PSD şi ultimele pretenţii de a mai conduce destinele românilor.

Partidul Naţional Liberal şi-a asumat să dezrobească ţara de obiceiurile păguboase ale PSD, care nu ne-au adus decât subdezvoltare şi sărăcie. Ceea ce am început în anul 2019 vom duce până la capăt anul viitor, când suntem obligaţi să dăm ţării primari liberali gospodari şi când avem datoria să avem o majoritate parlamentară liberală, care să ducă ţara spre modernizare şi dezvoltare.