Parliamentary debates

Domnul Ştefan Muşoiu:

"Capacitatea de resuscitare a zonelor rurale ne va determina calitatea vieţii!"

5 milioane de hectare de terenuri agricole vor fi abandonate până în 2030, iar 30% din terenurile agricole, în speţă 56 de milioane de hectare, se află în risc de abandon la nivelul Uniunii Europene. Din nefericire, şi România este printre statele cele mai afectate de acest fenomen.

Precizez că toate aceste date îngrijorătoare au rezultat dintr-un studiu comandat de Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European, AGRI, şi nu reprezintă nicio luare de poziţie politică, cum le place colegilor de la putere să comenteze orice neajuns, pe care noi, cei de la PSD, îl lansăm în spaţiul public ca un avertisment sau pentru că o temă sau altă reclamă duce la o dezbatere largă ori mai multă atenţie a opiniei publice.

Potrivit documentului realizat pentru AGRI, principalii factori care conduc la abandonul terenurilor agricole sunt toţi identificabili în România, respectiv accesul dificil la piaţă şi creditare, lipsa irigaţiilor, contextul economic şi social, depopularea spaţiului rural, acapararea terenurilor pentru scopuri speculative şi extinderea zonelor urbane. La toţi aceşti factori alarmanţi li se adaugă şi schimbările climatice care, de multe ori, cum s-a întâmplat şi anul trecut cu seceta pedologică, pot accelera şi mai mult procesul de neglijare a terenurilor, prin lipsa cultivării şi îngrijirii constante a acestora. Anul trecut, spre exemplu, în ciuda secetei, Guvernul Orban a refuzat să continue seria de investiţii în extinderea reţelei de irigaţii, pe care guvernarea PSD le-a demarat.

De menţionat este că la fel de gravă a fost şi opţiunea guvernanţilor de dreapta de a trena la nesfârşit acordarea de despăgubiri fermierilor afectaţi de secetă, astfel încât au fost condamnate la dezastru o mare parte din culturile de toamnă, din lipsa banilor din conturile agricultorilor. Iar rezultatele acestor decizii fără noimă ne vor arde pe toţi la buzunare începând cu primele luni ale verii, când vor fi strânse insuficientele recolte însămânţate în toamna lui 2020.

Dar cel mai puternic vom resimţi costurile ridicate ale produselor alimentare abia în toamna acestui an. Singura speranţă şi de data aceasta o reprezintă Providenţa care se poate îndura să ne ofere un sezon normal de precipitaţii propice semănăturilor făcute în această perioadă a anului în care ne aflăm, pentru exploatarea lor la toamnă.

Fac această afirmaţie în deplină cunoştinţă de cauză, pentru că, recent, Comisia Europeană a decis să nu mai finanţeze dezvoltarea sistemelor de irigaţii.

Dincolo de această perspectivă, deloc fericită pentru noi ca stat, toate guvernele noastre de dreapta au făcut mereu dovada că acordă prea puţină atenţie producţiei agricole interne proprii, subvenţionării acestui domeniu şi încurajării prin alte diverse politici guvernamentale ale actualilor fermieri.

Aşadar, recomandarea Comisiei de a atrage oameni noi în sector, pentru a preveni abandonul terenurilor, riscă să nu depăşească în România perimetrul hârtiei pe care va fi tipărită. Cu alte cuvinte, aplicabilitate care tinde spre zero, dezinteres guvernamental maxim!

Şi totuşi mai există o speranţă, astfel încât multe zone rurale să nu devină istorie, graţie unor soluţii pe care ar trebui să le punem în practică.

Comisia Europeană a prezentat câteva propuneri legislative privind politica agricolă comună, PAC, care vizează promovarea unui sector agricol durabil şi competitiv, care să poată contribui în mod semnificativ la Pactul verde european, în special în ceea ce priveşte Strategia de la fermă la consumator şi Strategia privind biodiversitatea.

Dar, deşi aceste propuneri ar reuşi să mai elimine din decalajele dintre ruralul şi urbanul de la noi, ele ar trebui să se susţină pe subvenţii, acces egal cu cel din urban la sistemul de educaţie şi sănătate, plus eradicarea definitivă a diferenţelor de venituri între femeile şi bărbaţii angrenaţi în agricultură.

Resuscitarea zonelor rurale este vitală. Oraşele mici de provincie, cât şi satele şi terenurile agricole aferente trebuie să beneficieze cât mai urgent de investiţii care să stopeze exodul populaţiei active către marile oraşe şi abandonarea activităţilor de exploatare a solului.

Trebuie să fim conştienţi cu toţii despre impactul negativ pe care îl va avea asupra calităţii vieţii noastre reducerea constantă a suprafeţelor de teren utilizate pentru agricultură. Îmi exprim speranţa că semnalul de alarmă, pe care eu îl trag astăzi, în Parlament, va fi auzit şi de guvernanţii noştri, înainte ca accesul la hrana de care ne bucurăm cu toţii să fie restricţionat pe viitor, fie din cauza lipsei calităţii produselor agricole, fie din pricina costurilor ridicate care vor rezulta prin abandonarea de noi suprafeţe agrare.