Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.66/2022
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 4, 2022
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | Nicolae Giugea - declaraţie politică: "Se pare că mediul economic şi guvernele europene nu au învăţat nimic din criza COVID-19!" | ![]() |
||
|
"Se pare că mediul economic şi guvernele europene nu au învăţat nimic din criza COVID-19!" Oare cum am putea să uităm atât de repede faptul că, odată cu declanşarea crizei sanitare în Europa, la începutul anului 2020, majoritatea guvernelor au constatat că nu au măşti de protecţie, medicamente şi materiale sanitare esenţiale în combaterea pandemiei. În goana după maximizarea profiturilor, majoritatea materiilor prime sau chiar a produselor finite ajungeau în Europa pe calea importurilor din sud-estul Asiei. Mai mult decât atât, blocajele apărute pe lanţurile de aprovizionare au îngreunat nu doar lupta cu virusul SARS-CoV-2, ci şi activităţile economice, de la industria textilă şi alimentară până la industria constructoare de maşini. Majoritatea liderilor europeni, precum şi şefii unor mari companii europene şi-au luat atunci angajamentul că vor reloca producţia industrială esenţială din Asia în statele Uniunii Europene, pentru a reduce dependenţa de importuri. Pandemia nu a trecut, dar a scăzut în intensitate, iar odată cu renunţarea la restricţii, şi lecţiile crizei sanitare au fost uitate de guverne. Optimismul pe care l-a avut Guvernul României la începutul anului, cu privire la creşterea economică din anul 2022, ar fi trebuit să fie mai rezervat. Unele ramuri ale industriei româneşti resimt din plin absenţa unor materii prime şi materiale care nu se produc în România, ci la mii de kilometri distanţă şi care limitează producţia de maşini şi echipamente. Deşi avem resurse energetice peste ceea ce ne este necesar, încă avem dependenţă de gazele naturale, petrolul sau energia electrică scumpă provenită din import. Preţurile uriaşe la care au ajuns produsele energetice vor reprezenta o altă piedică în calea creşterii producţiei naţionale. Mai mult decât atât, agresiunea rusă asupra poporului ucrainean are impact direct şi asupra industriei alimentare, în condiţiile în care într-o economie liberă şi deschisă, precum cea a Uniunii Europene, nimeni nu poate să-i impună fermierului să vândă produsele la preţuri mici, doar din patriotism, în condiţiile în care el abia îşi acoperă costurile de producţie şi îşi hrăneşte familia. Este bine că în spaţiul public românesc se vorbeşte tot mai consistent despre independenţă energetică şi că este posibil ca aceasta să fie ajunsă chiar de anul acesta, cu ajutorul partenerilor noştri americani. Însă România are nevoie nu doar de independenţă energetică, ci şi de independenţă alimentară, prin investiţii reale în agricultură şi în industria alimentară şi de independenţă în sursele de aprovizionare cu materii prime şi materiale pentru ramurile strategice ale industriei. Dacă unele state ale Uniunii Europene au uitat lecţia dură a crizei sanitare, noi, românii, ar trebui să demonstrăm că am învăţat din acea perioadă şi că prin măsuri înţelepte economia şi populaţia vor fi puse la adăpost în faţa oricărei viitoare provocări. |


