Parliamentary debates

Doamna Claudia Boghicevici:

"Ce facem cu şcoala românească?"

Problemele sistemului educaţional în relaţie cu piaţa muncii nu pot fi abordate insular. Este adevărat că la nivelul municipiului Arad avem câteva exemple pozitive în acest domeniu, dar carenţele majore vin din modul defectuos în care a fost gestionat acest sistem la nivel naţional.

Problemele de adaptabilitate a tinerilor la cerinţele pieţei muncii nu sunt o problemă recentă. O abordare coerentă asupra soluţionării acestora presupune o întoarcere la cauze. Astfel, după 1990, sistemul educaţional românesc a regresat cel puţin în două aspecte: învăţământul superior nu s-a adaptat cerinţelor pieţei muncii, dezvoltându-se haotic, iar învăţământul tehnic a ajuns aproape de desfiinţare după aşa-zisele reforme ale domnului Andrei Marga.

Pentru a inversa acest trend, principalul pas care trebuie făcut vizează redarea rolului de pol al cunoaşterii universităţilor, iar din acest punct de vedere Aradul deţine infrastructura universitară necesară asumării acestui rol. Într-o economie tot mai integrată pieţei unice europene, o economie care reclamă nevoia de competitivitate, adaptabilitate şi învăţare continuă, universităţile din România trebuie să iniţieze parteneriate cu mediul de afaceri şi cu actori internaţionali pentru a creşte gradul de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii. Universităţile trebuie să îşi dezvolte şi structuri profesionale coerente care să fie capabile să atragă fonduri europene puse în slujba aceluiaşi obiectiv de acumulare a expertizei pentru stimularea integrării absolvenţilor pe piaţa muncii. În acest mod universităţile pot deveni punctul-cheie în promovarea unei economii bazate pe cercetare, dezvoltare şi inovare, o economie în care forţa de muncă este pregătită încă de pe băncile facultăţii să facă faţă rigorilor unui mediu tot mai competitiv, tot mai concurenţial. În tot acest sistem, un rol important trebuie jucat de practica din anii de facultate. Practica trebuie să devină o activitate recunoscută la adevărata valoare, care să se fundamenteze pe nevoile pieţei muncii, tot în ideea parteneriatului dintre universităţi, zonele industriale şi mediul de afaceri.

În ceea ce priveşte învăţământul profesional, chiar dacă până la un anumit moment a cunoscut o dezvoltare considerabilă în ţara noastră, a fost abandonat odată cu avântul luat de învăţământul universitar. Fenomenul a produs o supraaglomerare a pieţei muncii cu tineri absolvenţi de studii universitare, în special teoretice, prin contrast cu nevoile şi cerinţele pieţei muncii. Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 a reintrodus ca obiective revalorizarea învăţământului tehnic profesional, însă legile subsecvente necesare atingerii acestui obiectiv au întârziat să apară. Abia la începutul lui aprilie 2014. Ministerul Educaţiei a publicat planurile-cadru finale pentru învăţământul profesional de stat cu durata de 3 ani, clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, iar planurile-cadru pentru şcoala profesională cu durata de 3 ani au fost aprobate în 24 februarie 2014, prin Ordinul nr. 3152 semnat de ministrul Remus Pricopie.

Spuneam că la nivelul Aradului pot fi prezentate şi câteva exemple pozitive. Unul este cel al proiectului societăţii Astra Vagoane Călători din Arad, care îşi propune să îi şcolarizeze pe viitorii meseriaşi şi să devină un furnizor de forţă de muncă calificată. Acest demers, un exemplu de atitudine antreprenorială, dar şi un răspuns la inacţiunea guvernării, vine într-un moment în care companiile se confruntă tot mai mult cu o lipsă de profesionalizare a forţei de muncă, dar şi într-un context mai larg al proiectului Guvernului de modificare a Legii uceniciei la locul de muncă. Pe de o parte, pentru a fi buni meseriaşi, la fel ca şi în alte profesii precum cea de medic, avocat sau profesor, tinerii au nevoie de o pregătire pe măsură, o pregătire care nu poate fi obţinută în absenţa practicii. Tocmai de aceea, sunt convinsă că Şcoala Profesională Astra va oferi industriei specialişti, şi nu muncitori la bandă, printr-o educaţie profesională specializată, pe parcursul căreia elevii vor beneficia mai ales de studiu practic. Mai mult, prin angajarea cursanţilor la finalizarea studiilor - recunoscute atât de Ministerul Educaţiei, cât şi la nivel european - Compania Astra dovedeşte implicare activă în comunitate şi responsabilitate socială.

Un alt exemplu este cel al Şcolii germane de meserii organizate la Ineu, prin care tinerii de acolo se aleg cu calificare gratuită şi o slujbă odată cu înscrierea într-un program pe care liceul l-a încheiat cu şcoli postliceale şi firme din Germania.

Astfel de modele de bune practici ar trebui generalizate la nivel naţional prin implicarea tuturor actorilor relevanţi: autorităţi publice, societate civilă, mediu de afaceri, mediu universitar.

La momentul actual, performanţele înregistrate de sistemul de învăţământ românesc lasă de dorit.

Iată câteva cifre care ar trebui să ne pună pe toţi pe gânduri:

• În 2014 avem cea mai mica rată de prezenţă a elevilor la examenul de bacalaureat. Astfel, doar 62% dintre elevii de clasa a XII-a s-au înscris anul acesta la examenul de bacalaureat, acesta fiind cel mai mic procent înregistrat vreodată în România.
• în 2013, la clasa a VIII-a, 1 din 4 elevi nu a promovat examenul;
• în 2013, la clasa a XII-a, 1 din 2 absolvenţi de liceu nu a luat bacalaureatul;
• aproximativ 40% dintre elevii de 15 ani nu înţeleg ceea ce citesc;
• peste 48% dintre elevii evaluaţi la ultimul test PISA au dat răspunsuri slabe şi doar 3,2 % foarte bune;
• 73% dintre elevii de 15 ani declară că se simt singuri la şcoală;
• părăsirea timpurie a educaţiei a crescut la 17,5%;
• nu se derulează niciun program naţional de reabilitare sau dotare a şcolilor.

Mai mult, situaţia în care se află sistemul de învăţământ românesc a ridicat numeroase semnale de alarmă şi din partea instituţiilor comunitare. Astfel, în iunie 2013, Consiliul Uniunii Europene atrăgea atenţia într-o recomandare asupra faptului că Ministerul Educaţiei Naţionale nu are nicio strategie pentru a creşte participarea în programe de educaţie, fiind printre ultimele ţări din UE în acest sens, foarte departe de media UE, şi că prevederile Legii nr. 1/2011 pentru creşterea calităţii în învăţământul superior nu sunt aplicate pe deplin.

Toate aceste performanţe extrem de slabe în învăţământ se răsfrâng şi asupra ocupării pe piaţa muncii, fie că vorbim de tineri, fie de alte categorii care ar putea beneficia de pe urma formării continue şi a specializărilor permanente.

Cea mai mare provocare în România de astăzi este rata şomajului, care depăşeşte 7%, conform cifrelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică. Mai mult, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cea mai mare parte a şomerilor declaraţi au vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani (peste 143.000), urmaţi de şomerii de 30 - 39 de ani (118.000), peste 55 de ani (71.000), 50 - 55 de ani (67.000). Dacă vorbim de studii, peste trei sferturi (380.000) dintre şomeri nu au terminat nici măcar liceul, 92.000 au studii liceale sau postliceale, în timp ce 32.000 au studii superioare. Referitor la durata şomajului, cei mai mulţi, respectiv 146.000, se află în această situaţie de o perioadă cuprinsă între trei şi şase luni, în timp ce aproximativ 122.000 de persoane nu mai au un loc de muncă de cel mult trei luni. De asemenea, circa 72.000 de şomeri nu au mai fost activi pe piaţa muncii de peste 27 de luni, iar 64.000 de persoane nu au un loc de muncă de o perioadă cuprinsă între şase şi nouă luni, în timp ce 35.000 de persoane sunt şomere de o perioadă între nouă luni şi un an, iar circa 63.000 de şomeri sunt inactivi de peste un an, dar până în 27 de luni. Şi mai îngrijorătoare sunt statisticile în cazul persoanelor de peste 55 de ani. Gradul de ocupare a acestora în România a coborât în ultimii ani de la valori mult peste media europeană (peste 50% în anii `90), la aproape zece procente sub aceasta, în 2013 situându-se la 41,5%.

Acesta este, aşadar, peisajul dezolant al ocupării forţei de muncă în România, în condiţiile în care angajatorii caută calitate înainte de toate, iar nivelul de educaţie al şomerilor este îngrijorător de redus. La acesta se adaugă politica defectuoasă, orientată spre beneficiile electorale de moment, fără viziune pe termen lung şi dezechilibrele bugetare care indirect au afectat perspectivele de dezvoltare, prin frânarea investiţiilor publice.

În acest context este necesară o abordare care să plece de la nevoia angajatorului şi să se încheie prin îmbunătăţirea legislaţiei şi adaptarea programelor oferite de furnizorii de formare pentru facilitarea adaptării ofertei de muncă la cerinţele pieţei. Într-o economie tot mai integrată pieţei unice europene, o economie care reclamă nevoia de competitivitate, adaptabilitate şi învăţare continuă, o astfel de abordare va avea drept rezultat final creşterea şanselor şomerilor adulţi de integrare pe piaţa muncii.