Parliamentary debates

Doamna Mihaela Huncă:

"Egalitate de şanse în politică"

În această săptămână, în data de 8 mai, se marchează Ziua egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei.

În opinia mea, cererea egalităţii dintre femei şi bărbaţi exprimă în fond o inegalitate. Dacă îmi e permisă o parafrazare a lui George Orwell, aş spune că femeile vor fi "mai egale" cu bărbaţii atunci când noi, femeile, vom înceta să mai spunem că "în spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie".

"Vom fi mai egale cu bărbaţii, atunci când bărbaţii înşişi vor simţi nevoia să spună că «în spatele fiecărei femei de succes se află un bărbat puternic»".

Trebuie să acordăm mai multă atenţie cuvintelor pe care le rostim, pentru că aceste cuvinte sunt cele care adâncesc discriminarea de gen în mentalitatea publică. Orice enunţ al proclamării egalităţii subliniază în fond o inegalitate. Şi e adevărat. În foarte multe privinţe femeile nu sunt egale cu bărbaţii, dar acest lucru nu e întotdeauna ceva rău sau nedrept.

Nu am înţeles niciodată de ce femeile trebuie să fie egale cu bărbaţii? În multe privinţe, eu cred că femeile sunt mai bune decât bărbaţii. Şi nu mă refer aici la aspectele materne, unde bărbaţii nu ar putea niciodată să fie egali cu femeile. Mă refer inclusiv la exercitarea unor funcţii publice sau de conducere. Deci nu cred că femeile care sunt mai bune decât bărbaţii ar trebui să se declare egale cu aceştia.

În al doilea rând, chiar atunci când rostim enunţul "femeile trebuie să fie egale cu bărbaţii" facem o distincţie de gen, prin care subliniem faptul că femeile nu sunt egale cu bărbaţii. Când punem faţă în faţă cele două genuri, femeile pe de o parte, bărbaţii de cealaltă parte, atunci inducem, poate fără să ne dăm seama, un raport antagonic între femei şi bărbaţi. Când spunem că femeile sunt aşa, iar bărbaţii sunt altfel, punem accentul pe diferenţa dintre noi, pe ceea ce ne desparte în interiorul speciei umane.

Eu cred însă că abordarea corectă este să scoatem în evidenţă ceea ce ne apropie ca oameni, ceea ce ne este comun, iar diferenţele inerente dintre cele două genuri sunt aspecte care ne completează reciproc.

Europenii au o tradiţie mai lungă decât noi în analiza şi abordarea publică a diferenţelor de gen, iar în multe privinţe este remarcabil modul în care enunţă egalitatea de şanse dintre cele două genuri.

Am analizat legislaţia europeană privind egalitatea de şanse dintre cele două genuri în politică şi în funcţii de conducere. Şi am remarcat modul în care e transpus acest deziderat în textele de lege. În cele mai multe cazuri, europenii proclamă egalitatea genurilor şi nu egalitatea femeii cu bărbatul. Ei nu spun că "femeia trebuie să fie egală cu bărbatul", că "femeia trebuie să aibă şanse egale cu bărbatul". Ei spun că "cele două genuri trebuie să fie egale" sau că "cele două genuri trebuie să aibă şanse egale".

Europenii au reuşit să asigure echidistanţa în discursul despre şansele egale pe care trebuie să le aibă cele două genuri.

Evoluţiile de la nivel naţional şi european arată o creştere accelerată a prezenţei femeilor în politică. Este un progres incontestabil. Astăzi femeile reprezintă o treime din Parlamentul European, iar în parlamentele naţionale din statele Uniunii Europene, în medie, aproape unul din patru-cinci parlamentari este femeie (22%). O astfel de situaţie era de neconceput în urmă cu câteva decenii, când se considera că politica este o lume a bărbaţilor. Deci evoluţia este bună, iar studiile arată că această creştere este accelerată. Cu cât suntem mai multe femei în Parlamentul European sau în Parlamentul României, cu atât mai multe femei vom convinge să intre în politică, pentru a ni se alătura. Este rolul şi datoria noastră să arătăm că femeile au capacitatea şi pot juca un rol major în politică şi că, în multe cazuri, suntem mai eficiente decât colegii noştri bărbaţi. Este rolul şi datoria noastră ca, prin felul în care ne manifestăm, prin felul în care muncim, prin conduita noastră etică şi politică, să arătăm că implicarea femeilor în politică este un lucru bun, iar atunci alegătorii vor căpăta mai multă încredere în candidaţii femei şi le vor vota în funcţii publice. Doar noi putem face acest lucru, pentru că noi ocupăm astfel de funcţii publice şi doar noi putem fi acel termen de comparaţie cu colegii noştri bărbaţi.

E datoria femeilor care au reuşit în politică să promoveze accesul altor femei în politică. E datoria noastră, a femeilor care am reuşit să intrăm în Parlament, sau să ocupăm alte funcţii în administraţie, să avem un comportament decent şi o activitate eficientă care să convingă electoratul şi structurile de partid că femeile pot face treabă bună în politică, la fel cum facem şi în multe alte domenii.

Prin exemplul nostru, prin activitatea noastră de parlamentar-femeie, de primar-femeie sau de ministru-femeie, putem induce multor altor femei aspiraţia de a intra şi de a face politică, şi le putem asigura şansa de a-şi croi drumul în acest domeniu care multă vreme a fost stăpânit de bărbaţi.