Laurenţiu Nistor
Laurenţiu Nistor

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.96/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 7, 2017

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.46 Laurenţiu Nistor - declaraţie politică cu titlul "Rata şomajului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 23 de ani";

Domnul Laurenţiu Nistor:

"Rata şomajului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 23 de ani"

Potrivit Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României, adoptată de Guvern în şedinţa din săptămâna trecută, veniturile disponibile ale gospodăriilor din mediul rural sunt cu circa 25% mai mici decât cele ale gospodăriilor din mediul urban. Autorii documentului au evidenţiat, de altfel, mai multe provocări pentru care sunt necesare soluţii imediate.

România se află, aşa cum arată această strategie, la un moment de răscruce în care trebuie să se reaşeze modul de administrare al potenţialului ţării noastre. Un moment de răscruce în administraţie, care ne găseşte, din fericire, într-un context economic favorabil.

Banca Mondială a revizuit estimarea de creştere a economiei României la 4,4%, faţă de 3,7% cât se anunţase în luna ianuarie, o creştere economică care se simte şi în buzunarul românilor, având în vedere faptul că rata şomajului a ajuns la cel mai scăzut nivel în ultimii 23 de ani.

În prezent, ţara noastră ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană privind cea mai mică povară fiscală, după Irlanda, iar acest lucru impulsionează investitorii să vină în România, nu pentru salarii mici, ca până acum, ci pentru un mediu de afaceri prietenos. De altfel, în primul trimestru am avut 45% creştere a investiţiilor străine în România.

Iată, aşadar, mai multe semnale economice care demontează previziunile apocaliptice ale celor care au criticat măsurile adoptate de guvernarea PSD.

Avem toate datele necesare pentru a ne continua programul şi pentru a implementa măsurile care vor aşeza România pe harta statelor europene, unde nivelul de trai este mai mult decât decent.