Parliamentary debates

Doamna Tudoriţa Lungu:

"Lipsa educaţiei şi indiferenţa comunităţii îi transformă pe copiii săraci în sclavi"

Zilele trecute, o ştire a cutremurat opinia publică - un copil de 13 ani a fost vândut de bunica lui, pentru o capră şi câţiva lei. L-a vândut unui cioban care l-a pus la muncă, l-a înfometat şi l-a învăţat să bea, un copil de 13 ani, stimaţi colegi, la o vârstă la care copiii ar trebui să fie la şcoală!

Din păcate, pentru unii copii români viaţa arată cu totul altfel decât o vedem noi. Şi, din nefericire, nu este un caz singular. Acest caz a apărut în mass-media, dar sunt alte mii de tineri nevoiţi să abandoneze şcoala şi să muncească de mici, mii de cazuri despre care nu ştim mare lucru.

Situaţia despre care vă vorbesc s-a întâmplat în judeţul pe care îl reprezint în Parlament. S-a întâmplat într-o comunitate în care există şi primar, şi cadre didactice, şi preot, şi poliţist şi, teoretic, pe hârtie, şi servicii de asistenţă socială. Nimeni nu s-a sesizat când acel copil nu a mai frecventat şcoala. Niciun profesor nu a găsit de cuviinţă să bată la uşa bunicii, să sesizeze Serviciul de asistenţă socială al Primăriei şi să se implice în acest caz. Niciun salariat al statului nu a fost interesat ce se întâmplă în curtea bătrânei. Deşi, după cazul Caracal, mă aşteptam la o atenţie sporită din partea autorităţilor, poliţiştii din localitate nu au găsit de cuviinţă să cerceteze un pic unde a dispărut copilul. Şi dacă bunica este incapabilă să aibă grijă de un nepot, ce se întâmplă? Chiar nu mai există niciun fel de responsabilitate şi de atenţie? Chiar lăsăm aceşti copii ai nimănui?

Asta se întâmplă în România secolului al XXI-lea, mai ales în comunităţile sărace, unde poate există asfalt şi canalizare, dar a "scoate România din noroaie" nu înseamnă doar atât. Este evident că avem servicii sociale care nu funcţionează, avem cadre didactice care se rezumă să predea o lecţie la catedră şi poliţişti care nu acţionează decât atunci când sunt sesizaţi. Comunităţi întregi au fost ţinute în mod deliberat în sărăcie, pentru a fi manipulate mai uşor şi pentru a nu reacţiona în faţa unor astfel de realităţi.

Acest copil, dar şi mulţi alţii ca el sunt produsul unei Românii guvernate în ultimii şapte ani de PSD, o perioadă în care mii de familii au ales calea străinătăţii, iar copiii au rămas în grija bunicilor, bătrâni şi suferinzi cei mai mulţi dintre ei, ori în grija altor rude. Rezultatele se văd: abandon şcolar, analfabetism funcţional, regiuni întregi depopulate, abuzuri asupra copiilor, într-un sistem defectuos, care îi transformă în victime.

În acest sfârşit de decembrie comemorăm 30 de ani de la Revoluţie şi ar trebui să ne punem foarte serios întrebarea: pentru ce au murit acei tineri în decembrie 1989? Pentru această Românie? Cu siguranţă, nu!

Oare de câte astfel de cazuri mai este nevoie pentru ca lucrurile să funcţioneze, pentru ca în instituţiile publice să ajungă oameni competenţi, dar şi responsabili, care să-şi înţeleagă menirea?

Vă invit să reflectăm îndelung la viitor, la ce fel de Românie construim, iar cazul acestui copil să nu rămână doar o ştire apărută în mass-media, ci un punct de construire a unei normalităţi de care avem nevoie!