Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2017
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.142/2017
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2017 |
Sittings of the Chamber of Deputies of October 11, 2017
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.45 | Aurel-Robert Boroianu - declaraţie politică cu titlul "PNL consideră că ministrul sănătăţii, Florian Bodog, trebuie să răspundă pentru criza vaccinurilor şi pentru slaba gestionare a Ministerului Sănătăţii"; | ![]() |
||
|
"PNL consideră că ministrul sănătăţii, Florian Bodog, trebuie să răspundă pentru criza vaccinurilor şi pentru slaba gestionare a Ministerului Sănătăţii" Ieri s-a prezentat şi s-a dezbătut în plenul Camerei Deputaţilor moţiunea simplă pe sănătate cu titlul "PSD dăunează grav sănătăţii", moţiune care a fost iniţiată de noi, parlamentarii PNL, la care ni s-au alăturat ca semnatari şi alţi parlamentari din opoziţie. PNL a decis să iniţieze această moţiune simplă, deoarece a considerat necesar să tragă un semnal de alarmă asupra unor probleme stringente din sistemul de sănătate, care, din păcate, sunt tergiversate de prea multă vreme, deşi consecinţele au fost chiar deosebit de grave în cazul epidemiei de rujeolă, iar Guvernul Tudose nu a reacţionat în mod responsabil şi competent până în prezent. Este îngrijorător că, după aproape un an de mandat la conducerea Ministerului Sănătăţii, activitatea domnului Bodog s-a manifestat în principal prin ezitări, amânări şi printr-o lipsă totală de asumare a unor decizii, lăsând să se prelungească în mod nepermis criza vaccinurilor, criză care a făcut peste 30 de victime numai în cazul rujeolei. Mai mult decât atât, deşi la 11 septembrie elevii au început şcoala, copiii s-au întors în colectivităţi în care numai o parte dintre aceştia sunt imunizaţi împotriva unor astfel de riscuri de epidemii, care pot fi cauzate de lipsa vaccinării. PNL consideră că tolerarea acestor "disfuncţionalităţi", după cum chiar ministrul Bodog le-a catalogat, reprezintă un atentat grav la sănătatea populaţiei, prin neluarea măsurilor la timp reuşindu-se "strălucita performanţă" de a arunca România în rândul statelor din lumea a treia. În plus, această penurie de vaccinuri a fost înregistrată nu numai în cazul ROR, ci şi în cazul altor imunizări obligatorii, cum ar fi: Hepatita B, dT - diftero-tetanic etc., în mai toate judeţele, inclusiv în judeţul Constanţa, motiv pentru care o mare parte dintre copiii constănţeni nu au putut fi imunizaţi. PNL a avertizat de nenumărate ori pe actualul ministru al sănătăţii asupra faptului că un management superficial şi iresponsabil al sistemului de sănătate publică reprezintă un atac la viaţa cetăţenilor români şi, implicit, un atac la siguranţa naţională, dar fără niciun rezultat concret. De aceea, PNL le cere azi, domnului Dragnea şi Guvernului Tudose, să renunţe la ministrul Bodog şi să vină cu un alt ministru, de această dată unul capabil să implementeze, în regim de urgenţă, o serie de programe de tip preventiv, precum şi să asigure finanţarea corespunzătoare a sistemului de sănătate, dar şi a obiectivelor de investiţii promise de către PSD-ALDE, aşa cum sunt cele 3 spitale regionale. |


