Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2018
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.44/2018
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2018 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2018
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.47 | Mihăiţă Găină - declaraţie politică "Am realizat o creştere de 60% a pensiei minime"; | ![]() |
||
|
"Am realizat o creştere de 60% a pensiei minime" Coaliţia PSD-ALDE continuă să confirme faptul că îşi respectă promisiunile luate faţă de pensionari în campania electorală din toamna lui 2016. Am demonstrat că le acordăm tuturor categoriilor sociale o deosebită atenţie, dar, din respectul pe care-l datorăm seniorilor, respectiv bunicilor şi părinţilor noştri, ne focusăm atenţia asupra nevoilor lor, mai ales că vârsta înaintată este însoţită şi de o serie de suferinţe. În campania electorală, PSD a promis creşterea punctului de pensie în fiecare an. Şi am realizat acest obiectiv important. De asemenea, am promis creşterea pensiei minime. Şi acest angajament a fost îndeplinit şi va continua să reprezinte o prioritate pentru noi, cei din coaliţia PSD-ALDE. În momentul în care am preluat guvernarea, în ianuarie 2017, pensia minimă era de 400 de lei. În cel mai scurt timp, începând cu 1 martie 2017, aceasta a crescut la 520 de lei, respectiv cu 30%. Ţin să subliniez că, începând cu 1 iulie 2018, pensia minimă va creşte la 640 de lei. Cu alte cuvinte, în doar un an şi jumătate de guvernare PSD-ALDE am reuşit să stabilim o măsură fără precedent, respectiv o creştere de 60% a pensiei minime. Nici celelalte categorii de pensii nu au fost şi nici nu vor fi scoase din schema majorărilor. Ba din contră, şi pentru acestea se vor opera creşteri succesive ale punctului de pensie. Vă reamintesc că în decembrie 2016 punctul de pensie era 871,7 lei. Acesta a crescut la 917,5 lei în ianuarie 2017, iar în iulie 2017 a ajuns la 1.000 de lei. Punctul de pensie urmează să ajungă la 1.100 de lei în luna iulie a acestui an. În plus, creşterile succesive ale punctului de pensie au fost dublate de măsuri fiscale, care le-au adus mai mulţi bani pensionarilor. Pe deasupra, persoanele vârstnice beneficiază de eliminarea sau de limitarea unor impozite. În sprijinul afirmaţiilor mele, ţin să amintesc faptul că Guvernul PSD-ALDE a adoptat încă din luna februarie a anului trecut eliminarea obligativităţii plăţii CASS pentru toţi pensionarii, adică un procent de 5,5%, şi tot din acel moment a fost eliminat şi impozitul pe venit pentru pensiile sub 2.000 de lei. Nu în ultimul rând, pentru pensiile al căror cuantum depăşeşte 2.000 de lei, din luna ianuarie a scăzut şi impozitul de la 16% la 10%. Pe lângă aceste măsuri, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care toate persoanele care beneficiază de pensii mai mici de 900 de lei, indiferent dacă mai au şi alte surse de venit, primesc medicamente compensate în procent de 90%. Toate aceste măsuri au dus la creşterea nivelului de trai al pensionarilor şi au demonstrat că PSD a respectat şi chiar a depăşit promisiunile electorale făcute acestei categorii a populaţiei. |


