Mihai Culeafă
Mihai Culeafă

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2018

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.98/2018
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2018

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Mihai Culeafă - declaraţie politică intitulată "Simona Halep este cel mai bun model pentru copiii noştri!";

Domnul Mihai Culeafă:

"Simona Halep este cel mai bun model pentru copiii noştri!"

Simona Halep merită pe deplin admiraţia românilor pentru performanţa de a se menţine cu atâta tenacitate în vârful clasamentului mondial al tenisului feminin, performanţă întregită prin câştigarea turneului de la Roland Garros, primului turneu de Grand Slam din cariera sa.

Aceste rezultate vin după ani lungi de muncă neobosită şi mari sacrificii personale. Bucuria ei de a intra în fiecare zi pe teren, susţinerea familiei şi relaţia deosebită pe care o are cu antrenorul său, Darren Cahill, sunt resorturile care i-au permis să susţină regimul strict de antrenamente zilnice, tensiunea psihică extremă din timpul celor mai importante turnee mondiale şi atenţia, nu întotdeauna binevoitoare, a presei internaţionale.

Meritul de a fi ajuns în vârful clasamentului mondial îi aparţine în totalitate Simonei, familiei sale şi celor care au antrenat-o de-a lungul timpului. Nimeni altcineva nu îşi poate aroga vreo fărâmă din gloria sportivei, iar politicienii care au lăsat impresia că ar dori acest lucru au fost taxaţi imediat şi fără echivoc de publicul larg. Din păcate, statul român a făcut prea puţin pentru sprijinirea sportului şi cultivarea tinerelor talente.

În ciuda acestei realităţi, Simona Halep, cu generozitatea şi patriotismul pe care le dovedeşte de fiecare dată, a ţinut să mulţumească ţării şi românilor pentru succesul său. Simona face mai mult pentru promovarea unei imagini bune a României decât reuşeşte un întreg aparat de stat. Ea duce în lume o imagine a unei Românii demne, muncitoare, cu sclipiri de geniu. Sportul rămâne cel mai bun ambasador al ţării noastre şi generează cele mai puternice modele pentru tânăra generaţie.

Datoria noastră este să pregătim următoarea generaţie de sportivi. Resursele statului trebuie să meargă în direcţia sprijinirii sportului de masă, iar resursele private trebuie încurajate să susţină vârfurile de performanţă. Datoria statului este în primul rând să cultive acel spirit sportiv în rândul tinerilor, care să le permită celor mai buni să îşi identifice şi apoi să îşi dezvolte talentul, iar în al doilea rând să creeze un cadru legislativ prietenos cu investiţiile private în domeniul sportiv.