Iulian-Alexandru Muraru
Iulian-Alexandru Muraru

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.43/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 23, 2022

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.47 Iulian-Alexandru Muraru - declaraţie politică privind monitorizarea implementării Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023.  

Domnul Iulian-Alexandru Muraru:

A avut loc prima reuniune la Guvern a Comitetului interministerial pentru monitorizarea implementării Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023.

La finalul perioadei de implementare a Strategiei naţionale, este esenţial ca România să aibă informaţii complete despre amploarea antisemitismului, xenofobiei şi radicalizării din societatea românească. Am asigurat pe reprezentaţii tuturor instituţiilor implicate că în perioada următoare vor continua să existe întâlniri între reprezentanţii Cancelariei prim-ministrului şi cei ai Corpului Diplomatic, respectiv ai instituţiilor şi structurilor cu atribuţii în domeniu. Sunt convins ca după aceşti 3 ani, Romania va fi mai pregătită să prevină şi să combată antisemitismul, xenofobia şi discursul instigator la ură.

Comitetul interministerial este coordonat de Irina-Dumitriţa Solomon, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, şi vizează monitorizarea realizării, în principal, a 36 de acţiuni incluse în Planul aferent Strategiei.

Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură reprezintă un instrument esenţial, mai ales în actualul context în care asistăm la o intensificare a teoriilor conspiraţioniste şi a mesajelor revizioniste, precum şi la proliferarea, în special în mediul online, a mesajelor antisemite, rasiste sau xenofobe.

În data de 13 mai 2021, Guvernul României a adoptat, prin Hotărâre de Guvern, prima Strategie naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023 şi Planul de acţiune aferent, iar în data de 28 februarie 2022, a fost înfiinţat, prin Decizia prim-ministrului nr. 173/28.02.2022, Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023.